L-V 9-18
Apeleaza la recomandarea unui expert!
https://www.oxigentour.ro/image/catalog/Everest Base Camp/Everest-Base-Camp-Oxigen (6).jpg

Despre raul de altitudine si cand apare el

Raul de altitudine apare asa cum ii zice si numele la altitudine. In general pentru expeditii ce depasesc 4000m altitudine este ideal un proces de aclimatizare pentru a reduce raul de altitudine. Raul de altitudine nu este la fel la toata lumea. Fiecare persoana il percepe diferit, in functie de antrenament, starea de sanatate, starea naturala, experienta, viteza in cadrul drumetiei si alti variabile externe precum odihna, hidratare, etc.


Cum detectam raul de altitudine?


Simptomele pot aparea in 1-2 ore, desi cel mai adesea apar la 6-10 ore dupa ce trecem un anumit prag de altitudine. Simptomele se pot diminua in 1-2 zile, pe masura ce corpul se adapteaza la altitudine. Simptomele apar de obicei treptat si pot fi una sau o combinatie dintre urmatoarele:


- Durere de cap


- Pierderea poftei de mancare


- Somn deranjat sau somnolenta excesiva


- Iritabilitate


- Oboseala


- Greata / varsaturi / diaree


- Ameteala


- Umflarea mainilor, picioarelor si fetei, dureri de cap


Cum evitam raul de inaltime si cum il tratam?


Pastreaza un ritm constant si incet, nu te grabi pentru a trece de anumite praguri de altititudine, hidrateaza-te corespunzator, si nu pleca la altitudini mari neantrenat. Am scris un articol despre antrenamentul necesar pentru a urca la 5500m aici.


Hidratarea este poate unul dintre cele mai importante variabile atunci cand vorbim despre raul de altitudine. Incearca sa bei minimum un litri de apa suplimentar pentru fiecare mie de metri parcursa. Acest lucru este mai usor de facut la altitudini mici atunci cand este cald sau foarte multa umezeala, dar devine mai dificil atunci cand temperaturile scad si transpiri mai putin. S-ar putea sa te simti hidratat corespunzator si cu mai putina apa, dar corpul tau lucreaza in plus cu mai putin oxigen si are nevoie de mai multa apa. Asadar, hidrateaza-te, iar pofta vine cu bautul de apa.


Te aclimatizezi mai bine atunci cand urci la o altitudine mai mare si cobori pentru a petrece noaptea la o altitudine mai mica. Cand esti odihnit te bucuri de experiente din plin si ai mai multa energie.


Corpul tau depune mai mult efort decat de obicei, asa ca asigura-te ca te hranesti cum trebuie, chiar daca nu iti este foame. Fibrele si carbohidratii te ajuta din plin. Inlocuieste ciocolata cu mierea de albine sau tabletele de glucoza, consuma fructe uscate si imparte din hrana ta cu porterul sau ghidul.


Asculta-ti corpul. Fiecare calatorie are si zile de odihna incorporate si nu trebuie sa iti fie teama sa te bucuri de ele. Hidrateaza-te , foloseste protectie solara si protejeaza-te de radiatiile termice cu haine cu maneca lunga si pantaloni lungi. Evita alcoolul. Comunica intotdeauna ghidului tau orice problema de sanatate ai.


Medicamente pentru raul de altitudine. Singurul tratament pentru raul de altitudine este sa cobori la o altitudine mai mica. Medicamentele din comert te pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Consulta un medic inainte de utilizarea lor.


Ibuprofenul poate fi utilizat pentru a trata simptomele raului de altitudine, cum ar fi durerile de cap si greata. Diamox (Acetazolamida) este un stimulator respirator care ajuta organismul sa transmita mai mult oxigen, mai ales noaptea, accelerand astfel procesul de aclimatizare. Diamox poate fi folosit ca profilactic, in special de catre cei care fac urcari la altitudini mari. Intreaba-ti medicul inainte de de utilizarea oricarui medicament.


La fiecare mie de metri, petrecem o noapte de aclimatizare suplimentara. In felul acesta ne odihnim si ne aclimatizam corpul.


Esti pregatit? Atunci hai in Everest Base Camp.

Aboneaza-te la newsletter!
Primesti un cod de REDUCERE in valoare de 50 Euro aplicabil pentru vacanțele de peste 1000 Euro
Citeste regulamentul campaniei AICI
Asigurare storno
Asigurarea Storno va fi incheiata in momentul achitarii pachetului turistic, integral. Va rugam sa cititi Informatiile despre Asigurarea Storno si Conditiile Generale de Asigurare.”