L-V 10-19
Apeleaza la recomandarea unui expert!

Vacanta Norvegia: fiorduri, panorame si orase nordice

Pret de la
  2.900 Euro
15.09.2026 - 24.09.2026 ( 10 zile)
Tip excursie
  Aventura
Dificultate
Mediu
Sau contacteaza-ne +40 371 235 840
REZERVA
WISHLIST
CONTACT
SUNA

Vacanta Norvegia: fiorduri, panorame si orase nordice 

Descopera frumusetea naturala a Norvegiei intr-o aventura fascinanta ce incepe in vibrantul Oslo, unde modernitatea se imbina perfect cu istoria.

Vei explora peisajele spectaculoase ale fiordurilor intr-o croaziera de vis, urmata de o calatorie memorabila cu trenul Bergen Railway, printre munti inzapeziti si vai adanci. Bergen, „Poarta catre Fiorduri”, te asteapta cu atmosfera sa pitoresca si stradutele colorate.

Pe insulele Lofoten, vei descoperi aurora boreala, natura salbatica, satele de pescari traditionale si plajele ascunse, precum Kvalvika, cu nisipuri albe si ape turcoaz. Fiecare zi ofera noi oportunitati pentru drumetii, panorame uimitoare si momente de relaxare.

Spectacolul aurorei boreale este ca un vis devenit realitate – un dans cosmic care aprinde cerul noptii si sufletul tau cu aceeasi intensitate.

Luminile nordului par sa respire si sa vibreze pe cer, iar linistea din jurul tau transforma aceasta experienta intr-o comuniune profunda cu natura.

Sau contacteaza-ne +40 371 235 840

Itinerariu

Ziua 1 +

Zbor dus – 15 septembrie 2026

Bucuresti Otopeni (OTP) 18:20 – Oslo Sandefjord Torp (TRF) - 20:30, cu compania Wizz Air. *in limita locurilor disponibile.

Dupa formalitatile de sosire, ne urcam in tren si ne indreptam spre hotelul nostru primitor din capitala.

Ne cazam, ne relaxam putin si ne pregatim sa savuram prima seara in Norvegia.

Ziua 2 +

Ziua 2: 16 septembrie: Oslo – Myrdal – Flam. O zi printre munti, fiorduri si peisaje spectaculoase

Astazi ne asteapta una dintre cele mai frumoase experiente feroviare din Norvegia, o zi plina de peisaje impresionante si momente de neuitat.

Pornim dis-de-dimineata din Oslo si calatorim cu trenul spre Myrdal. Timp de aproximativ cinci ore, fereastra trenului se transforma intr-un adevarat tablou in miscare. Vom admira paduri intinse, lacuri alpine, vai spectaculoase si peisajele salbatice ale platoului Hardangervidda.

Pe traseu trecem si prin Finse, cea mai inalta statie de pe aceasta ruta, situata la altitudinea de 1.222 de metri. Este un loc izolat si spectaculos, inconjurat de munti si intinderi naturale impresionante.

Ajungem in Myrdal, unde schimbam trenul si continuam catre Flam

Odata ajunsi in Flam, un mic sat pitoresc aflat la capatul fiordului Aurlandsfjord, ne bucuram de o dupa-amiaza relaxanta. Avem timp pentru o plimbare prin localitate, pentru fotografii si pentru a descoperi atmosfera linistita a unuia dintre cele mai cunoscute sate din Norvegia.

Ziua 3 +

Ziua 3: 17 septembrie: Croaziera pe Naeroyfjord si vizita in Bergen.

Croaziera pe Naeroyfjord  nu este inclusa in tarif, si se poate bifa la rezervare.

Astazi ne asteapta o zi spectaculoasa, in care vom descoperi unele dintre cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei, dar si farmecul orasului Bergen.

Dimineata pornim din Flam intr-o croaziera spre Gudvangen. Vom naviga pe Aurlandsfjord, inconjurati de versanti abrupti, cascade si mici asezari pitoresti aflate la poalele muntilor.

Calatoria continua pe Naeroyfjord, unul dintre cele mai inguste si spectaculoase fiorduri din lume, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Peisajul este impresionant, cu munti inalti, ape linistite si cascade care coboara de pe stanci.

* Pentru cei care nu aleg Croaziera Flam – Gudvangen, urmeaza un transfer cu autobuzul din Flam in Bergen.

Dupa sosirea in Gudvangen, ne continuam calatoria cu autobuzul spre Bergen, admirand pe traseu peisajele spectaculoase ale Norvegiei.

Dupa-amiaza o dedicam descoperirii orasului Bergen. Vizitam Bryggen, vechiul cartier hanseatic, renumit pentru cladirile sale colorate din lemn si inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ne continuam plimbarea spre Piata de Peste si exploram zona vechiului chei hanseatic, cu stradute inguste, cladiri istorice si o atmosfera nordica aparte.

Incheiem ziua cu timp liber pentru a descoperi centrul orasului Bergen, considerat poarta de intrare spre spectaculoasa lume a fiordurilor norvegiene.

Ziua 4 +

Ziua 4: 18 septembrie: Bergen. O zi relaxata in orasul dintre munti si fiorduri

Astazi ne bucuram de o zi relaxata, dedicata descoperirii orasului Bergen, unul dintre cele mai frumoase si pitoresti orase ale Norvegiei.

Incepem ziua cu o plimbare prin Bryggen, celebrul cartier hanseatic, cunoscut pentru cladirile sale colorate din lemn si atmosfera istorica. Explorăm stradutele inguste, pasajele ascunse si micile magazine care pastreaza farmecul vechiului oras.

Ne continuam plimbarea prin zona portului, unde putem admira ambarcatiunile, cladirile traditionale si peisajul urban inconjurat de munti. Avem timp sa descoperim centrul orasului, sa ne oprim la una dintre cafenelele cochete si sa ne bucuram de atmosfera relaxata a orasului Bergen.

Dupa-amiaza urcam cu funicularul Floibanen spre varful Floyen, unul dintre cele mai cunoscute puncte panoramice ale orasului. De aici vom admira o priveliste spectaculoasa asupra orasului Bergen, portului, muntilor si fiordurilor din imprejurimi.

Avem timp pentru o plimbare relaxanta in zona Floyen si pentru fotografii, inainte de a cobori inapoi in centrul orasului.

Incheiem ziua cu timp liber, perfect pentru o ultima plimbare prin port sau pentru a descoperi cafenelele si atmosfera nordica a orasului.

Ziua 5 +

Ziua 5: 19 septembrie Zi plina de aventura si peisaje de vis

Ziua 5: Bergen – Bodo – Insulele Lofoten

Astazi lasam in urma orasul Bergen si pornim spre nordul Norvegiei, catre spectaculoasele Insule Lofoten.

Dimineata ne indreptam spre aeroportul din Bergen, de unde luam avionul catre Bodo. Pe masura ce zburam spre nord, peisajele devin tot mai salbatice, pregatindu-ne pentru una dintre cele mai frumoase regiuni ale Norvegiei.

Dupa aterizarea in Bodo, luam autobuzul catre port, de unde ne continuam calatoria cu feribotul spre Moskenes.

Traversarea dintre Bodo si Moskenes ne ofera primele privelisti asupra Insulelor Lofoten. In departare apar varfurile abrupte ale muntilor, satele pescaresti si coasta spectaculoasa care au facut aceasta regiune celebra in intreaga lume.

Ajungem in Moskenes, poarta de intrare in partea sudica a arhipelagului Lofoten. De aici ne indreptam spre locul de cazare, unde ne instalam si ne bucuram de atmosfera linistita a nordului Norvegiei.

Incheiem ziua cu primele imagini spectaculoase ale Insulelor Lofoten si cu nerabdarea aventurilor care ne asteapta in zilele urmatoare.

Ziua 6 +
Ziua 6: 20 septembrie: Exploram insulele Lofoten - Varful Reinebringen, Reine si A - seara Aurora Hunting

 Ne indreptam catre una dintre cele mai spectaculoase atractii ale insulelor Lofoten: Reinebringen, celebrul punct de belvedere care ofera vederi uimitoare asupra satului Reine si a fiordurilor inconjuratoare. Este o drumetie frumoasa si intensa catre varful Reinebringen.

Traseul are o lungime de aproximativ 5 kilometri, dar diferenta de nivel este semnificativa, urmand o serie de trepte de piatra construite cu grija pentru a facilita accesul. Desi urcarea poate fi solicitanta, fiecare pas merita efortul.

Odata ajunsi sus, suntem rasplatiti cu o panorama incredibila: munti abrupti care inconjoara fiordurile, ape cristaline si satul Reine, cu casutele sale colorate, care parca plutesc pe suprafata apei. Este un loc care ne taie respiratia si ne invita sa petrecem timp contempland frumusetea pura a naturii.

Detalii tehnice:

Durata: 2-4 h  dus-intors, in functie de conditia fizica si de ritmul grupului

Diferenta de nivel: aprox. 450 m

Distanta: aprox.5 km

Un moment magic! Reinebringen nu este doar despre privelisti; este despre acel sentiment de libertate si conexiune profunda cu natura care ne ramane in suflet. Este o experienta de neuitat, care transforma aceasta vacanta in ceva cu adevarat special.

Continuam ziua in Reine, unul dintre cele mai frumoase sate din Lofoten, situat la poalele muntilor care se reflecta perfect in apele fiordurilor. Ne plimbam printre casutele rosii de pescari (rorbuer), bucurandu-ne de atmosfera linistita si de peisajele care par desprinse dintr-o carte postala.

 Å – Satul Muzeu: Ne continuam drumul spre Å, un sat traditional care pastreaza farmecul vietii pescaresti de odinioara. Vizitam muzeele locale, unde aflam despre istoria pescuitului de cod si viata comunitatilor locale. Este locul perfect pentru a savura un pranz cu specialitati locale, cum ar fi supa de peste proaspat sau cod uscat.
Ziua 7 +

Ziua 7: 21 septembrie: Exploram insulele Lofoten – un tur de vis printre munti si fiorduri - seara Aurora Hunting

Buna dimineata! Astazi dedicam intreaga zi descoperirii frumusetii salbatice si autentice a insulelor Lofoten. Este o zi plina de peisaje dramatice, casute pitoresti si experiente care ne vor ramane in suflet.

Henningsvær – Venetia nordului: ne indreptam spre Henningsvær, supranumit "Venetia nordului" datorita canalelor care strabat satul.Aici exploram strazile pitoresti, admiram galeriile de arta locale si, daca timpul permite, vizitam celebrul Henningsvær Stadion, un teren de fotbal inconjurat de natura spectaculoasa.

Continuam cu orasul Svolvaer, care provine din nordica veche: svalr (rece) + vaer (sat pescaresc). Svolvaer a evoluat intr-un important centru de coasta, plin de viata, si intr-unul dintre principalele puncte de acces catre Lofoten. Aici te poti bucura de atmosfera urbana a unui orasel inconjurat de o natura dramatica. O gama variata de activitati disponibile pe tot parcursul anului, magazine, cafenele si restaurante iti asigura ca ai mereu ceva de facut — indiferent de sezon.

Drumetie Fløya & Djevelporten

Drumetia Fløya & Djevelporten este unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Svolvaer, urcand spre varful Fløya (aprox. 590 m) si trecand pe la celebra stanca „Djevelporten” (Poarta Diavolului), prinsa intre doua stanci.

Traseul este scurt, dar intens, iar la final te rasplateste cu privelisti superbe asupra orasului Svolvaer, a muntilor si a fiordurilor din Lofoten genul de panorama care iti ramane in minte mult timp dupa vacanta.

Detalii tehnice: 

Durata:3-4 h  dus-intors, in functie de conditia fizica si de ritmul grupului

Diferenta de nivel: aprox.530 m

Distanta: aprox. 4 km

Ziua 8 +

Ziua 8: 22 septembrie: Offersøykammen si orasul Nusfjord- seara Aurora Hunting

Drumetia pe Offersoykammen (436 m) este un traseu scurt, dar foarte spectaculos, perfect pentru o zi activa in Lofoten. Pornim din zona de parcare si urcam treptat spre creasta, iar pe masura ce castigam altitudine apar privelisti superbe spre fiorduri, mare si muntii din jur.

Traseul are aproximativ 7km, mergem in ritm lejer si pauze pentru poze. Este o drumetie accesibila pentru cei cu conditie fizica medie, iar panorama din varf face tot efortul sa merite din plin.


Detalii tehnice:

Distanta: aproX. 7 km

Diferenta de nivel: aprox. 600 m

Durata: 4-5h dus-intors, in functie de conditia fizica si de ritmul grupului

Ziua 9 +
Ziua 9: 23 septembrie: Drumetie catre Plaja Kvalvika si Varful Ryten- seara Aurora Hunting

Buna dimineata! Astazi ne asteapta o zi plina de aventura si peisaje spectaculoase, combinand frumusetea salbatica a Plajei Kvalvika cu panorama uimitoare de pe Varful Ryten. Suntem pregatiti pentru o drumetie memorabila in inima insulelor Lofoten.

Dimineata: Urcam spre Plaja Kvalvika

Pornim la drum pe traseul catre Plaja Kvalvika, una dintre cele mai frumoase si izolate plaje din Lofoten. Traseul are aproximativ 3 km si o durata de 1-1,5 ore, oferindu-ne ocazia sa admiram peisaje montane si sa respiram aerul curat al Norvegiei. Ajunsi pe plaja, suntem intampinati de nisipul alb, apele turcoaz si muntii care se ridica impunatori de jur imprejur. Acest loc linistit si salbatic ne invita sa ne relaxam si sa facem cateva fotografii memorabile.

Dupa-amiaza: Urcam pe Varful Ryten: Continuam drumetia spre Varful Ryten, care ne rasplateste cu una dintre cele mai impresionante panorame din Lofoten. Traseul, de dificultate medie, ne poarta prin pajiști alpine si zone stancoase, iar privelistea de la 543 de metri altitudine este de neuitat: Plaja Kvalvika se intinde la picioarele noastre, iar in zare se vad fiordurile si marea.

Detalii tehnice traseu total:

Durata: 5-6 h dus-intors, in functie de conditia fizica si de ritmul grupului

Distanta: aprox. 10 km

Diferenta de nivel: aprox. 700 m

Aceasta zi este despre conectarea cu natura pura si despre descoperirea unora dintre cele mai frumoase locuri din Norvegia. Amintirile create aici ne vor ramane in suflet pentru totdeauna!
Ziua 10 +

Ziua 10: 24 septembrie: Insulele Lofoten – Bodo – Oslo – Bucuresti

Astazi ne luam ramas-bun de la spectaculoasele Insule Lofoten si pornim spre casa.

Dimineata ne imbarcam pe feribotul din Moskenes, iar dupa traversarea spre continent ajungem in Bodo.

De aici ne continuam calatoria cu avionul spre Oslo. Dupa sosire, realizam transferul intre aeroporturi si ne pregatim pentru zborul de retur spre Bucuresti.

Zbor de linie: Oslo Sandefjord Torp (TRF) – Bucuresti Otopeni (OTP) Plecare: 24 septembrie, ora 20:30 Sosire: 25 septembrie, ora 00:30.

Incheiem astfel aventura noastra in Norvegia, cu amintiri din orase fermecatoare, fiorduri spectaculoase si peisajele salbatice ale Insulelor Lofoten.

Ce este inclus

Ce include pachetul?

Zboruri:

  • Bilet de avion Bucuresti – Oslo – Bucuresti
    Bilet de avion Bodo – Oslo
    Bilet de avion Bergen – Bodo
Cazare:

  • 9 nopti de cazare in hoteluri si cabane, conform programului

Transport si transferuri:

  • Transfer cu trenul aeroport Oslo – centrul orasului – gara
  • Tren Oslo – Myrdal – Flam
  • Transfer cu autobuzul Flam – Gudvangen – Bergen
  • Transfer cu transportul public in Bergen: autogara – hotel – aeroport
  • Transfer cu transportul public aeroport Bodo – terminal ferry
  • Ferry Bodo – Moskenes – Bodo
  • Inchirierea masinii in Insulele Lofoten
Vizite si activitati incluse:
  • Vizitarea oraselor Oslo, Flam, Bergen, Reine, Henningsvaer, Svolvaer si Nusfjord
  • Drumetie pe Reinebringen
  • Drumetie pe Floya si Djevelporten
  • Drumetie pe Offersoykammen
  • Drumetie pe Ryten si plaja Kvalvika
Ghidaj si asistenta

  • Insotitor de grup roman Oxigen Tour pe toata durata programului

*Oferim locuri in camere twin, duble sau triple. Agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure.

*In situatia in care agentia nu gaseste o persoana de acelasi sex pentru partaj, turistul va achita suplimentul pentru camera single.

Ce nu include pachetul?

Transport si activitati optionale

Bagajul de cabina 10 kg +70 euro/pers

Croaziera pe Naeroyfjord (UNESCO) +95 Euro/pers

Funicular Bergen

Mese si cheltuieli personale

Mesele nespecificate in program
Cheltuielile personale

Asigurari si taxe

Asigurarea medicala si storno
Intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse

Alte servicii

Orice alte servicii care nu sunt mentionate la sectiunea „Tariful include”

Tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 6 turisti; pentru un numar de turisti mai mic de 6 tariful se va majora cu 300 Euro / persoana.

Termene de plata

  • 30% din total se achita la inscriere
  • 30% din total se achita cu 3 luni inainte de plecare
  • 30% din total se achita cu 2 luni inainte de plecare
  • 10% din total se achita cu 30 de zile inainte de plecare

* Pentru inscrierile realizate cu 60 de zile inainte de data de plecare, plata se face integral la momentul rezervarii.

Modalitate de plata:

Pentru rezervarea unui loc, puteti achita:

  • cash la sediul Oxigen-pe Soseaua Pantelimon nr. 84, bl. 309B, sc. 1, et. Parter, ap. 1, Sector 2, Bucuresti.
  • cu cardul online pe site-ul www.oxigentour.ro prin platforma de rezervare-plata
  • prin transfer bancar in conturile cu mentiunea la detalii plata: "Norvegia": RO28 RNCB 0082 1823 0104 0001 - LEI - BCR RO90 RNCB 0857 1823 0104 0002 - EURO - BCR.

Plata serviciilor in lei se face la cursul BNR + 2%.

Informatii precontractuale

Informatiile precontractuale sunt informatii furnizate de catre Oxigen Tour cu privire la excursia / vacanta curenta, inainte de incheierea unui contract comercial. Acestea sunt concepute pentru a va permite sa luati o decizie in cunostinta de cauza, in legatura cu achizitionarea pachetului pe care il punem la dispozitie. Informatiile detaliate cu privire la excursia / vacanta curenta, pe puteti gasi aici.

Good to know

Tot mai ai nevoie de inspiratie?

Avem o gama larga de destinatii si experiente disponibile pentru tine!

Afla mai mult despre vacantele noastre, concepute special pentru tine in Norvegia

Esti interesat de aceasta excursie?

Contacteaza-ne la 0371 235 840

Descarca programul
Aboneaza-te la newsletterul Oxigen si descarca programul excursiei. Astfel, vei fi la curent cu toate ofertele noaste, impreuna ne construim amintiri.
Sunt de acord cu Politica de Confidentialitate.
Aboneaza-te la newsletter!
Primesti un cod de REDUCERE in valoare de 50 Euro aplicabil pentru vacanțele de peste 1000 Euro
Citeste regulamentul campaniei AICI
Asigurare storno
Asigurarea Storno va fi incheiata in momentul achitarii pachetului turistic, integral. Va rugam sa cititi Informatiile despre Asigurarea Storno si Conditiile Generale de Asigurare.”
Newsletter
ABONEAZA-TE, INAINTE SA PLECI!

Primesti un cod de REDUCERE in valoare de 50 Euro aplicabil pentru vacantele de peste 1000 Euro

Citeste regulamentul campaniei AICI

Sunt de acord cu Politica de Confidentialitate.