Ca furnicile pe Musala

A venit primavara in colonia noastra. Agitatie mare, toate furnicile lucreaza zi lumina, cu spor. Ba chiar prea multa agitatie. Stiti, colonia noastra e un pic cam prea aglomerata. E chiar greu sa-ti faci treaba, nimeresti mereu intr-un sir prea lung de furnici, greutatea te apasa cand stai asa mult la rand.  Nu e putin lucru sa cari de treizeci de ori greutatea ta. Am crezut ca sunt eu o furnica mai lenesa, n-am indraznit sa discut cu alte furnici. Dar intr-o zi, cum treceam eu prin camera comuna, vad un grup mare strans intr-un colt. La inceput, n-am dat atentie, se intampla des sa vezi furnici in grupuri, suntem tare sociabile.  Dar mi-a atras atentia un banner: "Impreuna sa cucerim un musuroi!". Atat mi-a trebuit. M-am dus si eu repede la adunare. Ca sa nu mai lungim vorba, se organiza o expeditie spre un musuroi mare! Musala. Acolo urma sa ne instalam si sa punem bazele unei noi colonii. Stiti ce-am facut? Mi-am sunat cei mai buni trei prieteni si ne-am inscris chiar in seara aia. Era ocazia perfecta sa iesim din colonia noastra prea aglomerata.

Timpul pana la plecare a trecut imediat si iata-ne la drum. Sunt multe furnici pe care nu le cunosc. Nu-mi fac probleme, sunt o furnicuta vorbareata, o sa intru in vorba cu toti, sa ne cunoastem mai bine. Unde mai pui ca timpul a trecut ca  gandul cu asa companie si am ajuns la baza musuroiului. Aici nu mai e primavara, ca la noi acasa. Oare chiar om putea sa urcam pana sus acolo? Ne facem repede culcus si ne odihnim pentru ziua ce urmeaza.

De dimineata, ca niste furnici harnice ce suntem, ne luam fiecare cate o greutate in spinare si pornim sa cucerim musuroiul si sa ne instalam acolo. Zapada mare, ne afundam cu toate cele sase picioare. Nu mai avem acelasi spor la mers. Continuam sa mergem cu greu pana cand... deodata in fata noastra cade un bolovan! Ah, si mai vine unul.  Trebuie sa facem slalom printre bolovanii care vin fara incetare de sus! Trecem pe rand si, cu grija, reusim sa ne continuam drumul. E greu sa fii furnica in ascensiune!

De parca nu era destul de greu, acum ne arde si soarele. Cand ai multi ochi, nu e de gluma. Noroc ca mi-am luat o frunza in desaga. Mi-o trag pe ochi si merg in continuare.

In sir ordonat, am urcat toti spre varful musuroiului. Ne-am ajutat unii pe altii, asa fac furnicile.

 Am ajuns! Musala, varful musuroiului. Las desaga jos, caut un loc sa ma instalez. Privelistea e minunata! Nici nu se compara cu pamantiul de la noi din colonie. Dar... e frig, bate vantul. Cum sa ramai aici? O furnica si-a facut deja o galerie mica aici, dar toata ziua muta zapada dintr-un loc in altul. Pai, asta e viata de furnica?

Admir din nou peisajul si imi dau seama ca nu am cucerit nimic. Pentru ca nu era nimic de cucerit. Am venit doar in vizita.