Weekend intens in Iezer-Papusa

Hai, hai, acasa cu voi!"... parea sa pufneasca Papusa de la inaltime, vazandu-ne cum ne indreptam spre ea. 

Numai ca in minte am avut, tot timpul, un gand de nezdruncinat: daca poti sa ajungi undeva cu moralul, inseamna ca poti sa ajungi si cu bocancii. Si am ajuns. 2.391 de metri, cat a crescut Papusa noastra, i-am urcat cu diverse ganduri: unii sa vedem privelistea frumoasa de pe varf, altii sa ne testam curajul si indemanarea, altii sa ne bucuram de un drum lung si frumos prin natura, altii sa ne facem prieteni noi, altii sa facem fotografii spectaculoase, altii sa ne testam bocancii proaspat achizitionati si tot asa... 

Si n-a ramas nimeni dintre noi nerasplatit, dupa tot efortul depus in frumoasa sambata ce tocmai a trecut. E adevarat, ne-am intors cu ceva febra musculara, insa si cu multe amintiri frumoase si cu satisfactia ca ne-am facut un prieten la care vom reveni intotdeauna cu drag, iar el ne va primi si ne va impartasi, senin, toate comorile sale: Muntele.

Si pentru ca weekendul nu se incheiase, iar moralul ne ramasese acolo, la peste 2000 de metri, duminica ne-am organizat rapid si am revenit pe inaltimi. De data asta ne-a facut cu ochiul muntele vecin, Iezerul Mare, cu al sau varf de 2.462 metri. Stiam ca nu-i treaba usoara, insa stiam si ca noi suntem oameni ai muntelui, pe care nu-i intorci din drum cu una cu doua. Si nu ne-am intors pana n-am trecut si de data asta de 2.000 de metri altitudine. Iar de acolo, de sus, ne-am adus, cu totii, imagini de neuitat, cu vaile largi ce se deschid in jur si cu lacul foarte calm, pe care nimic nu pare sa-l mai impresioneze. Nici tunetele greoaie venite dinspre varf, nici cate-o rafala de vant starnita fara sa se anunte. Nimic...

Intoarcerea a fost o provocare neasteptata. Un test lung, de cateva ore, a tuturor sistemelor de franare, directie, stabilitate si control al suspensiei picioarelor fiecaruia dintre noi. Cateva mici derapaje, cate o "anvelopa avariata" (adica bocanc ramas fara talpa), dar totul s-a remediat rapid, in teren. Si uite asa am ajuns noi la Autocarul Bucuriei, cu "low battery" dar cu un zambet luuuung, de peste 2.000 de metri.

A fost o experienta minunata, in care am aflat noi secrete ale muntelui, insa mai sunt multe de vazut acolo, sus. Asa ca si Iezerul si Papusa ar face bine sa se calmeze putin. Asta pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, tot vom reveni! De altfel, le-am si soptit usor, pe masura ce ne indepartam de ei: "Hasta la vista, baby!".