Sambata, 5 dimineata, ma trezesc cu gandul la excursia care va urma. Merg pe Valea lui Stan, o vale despre care am auzit multe povesti frumoase si nu merg singura, merg cu omuletii verzi de la Oxigen.
Am plecat de acasa cu gandul la aventura si distractie, insa cu ce amintiri m-am intors acasa, trebuie sa iti povestesc.
Am lasat grijile si monotonia din Bucuresti in urma , m-am urcat in Autocarul Bucuriei si am plecat la drum. Stii melodia Calator pe care o canta cei de la CPNT Brasov? Daca nu o stii, ascult-o! Daca o stii da-I play, inchide ochii si traieste clipa.
Cu cat ma apropriam mai mult de vale, cu atat imi crestea entuziasmul. Si am ajuns! Am coborat din autocar, si cu rucsacii mici de tura in spate am pornit pe traseu. La intrarea in traseu ne-am impartit in echipe, fiecare echipa era formata din 2 ghizi si 12-13 persoane.
Ai fost pe Valea lui Stan? Du-te neaparat. Este un traseu care te incarca cu energie si pe alocuri iti creste doza de adrenalina. Canionul este format din scari, multe scari unele mai mici, altele mai mari, inclinate sau mai drepte, nu te gandi ca parcurgerea lor este grea. Un copil de 7 ani poate sa faca fara probleme acest traseu.
Prima parte a vaii te relaxeaza , chiar te face sa uiti de orice gand care uneori nu iti da pace. Mergi ,si de jur imprejurul tau se ivesc peisaje care mai de care mai spectaculoase. In fata ta. se destainuie o lume a carei existenta iti este necunoscuta. Ianintezi si admiri culorile toamnei, o toamna care si-a intrat deja in drepturi. Poate tot ce ti-am descris pana acum te-a dus cu gandul la melancolie, si ai dreptate, peisajul era melancolic si linistit. Insa nu am avut timp sa intru in starea asta, aveam langa mine o gasca de oameni veseli. Eram ultima, si valea rasuna din toate colturile: glume, cantece, ascultam cu interes experiente si povesti de munte. Cine nu are omuleti verzi de la Oxigen sa isi cumpere! Un canion dominat de toamna s-a transformat in cateva minute intr-un loc plin de distractie si voie buna.
Pana aici toate bune si la locul lor. Am ajuns in partea a doua a canionului, mai tii minte cand ti-am spus ca doza ta de adrenalina va creste? Despre asta vorbeam. Catarare de-a lungul stancilor, scari metalice si cabluri fixate in stanca, esti la verticala, iar dedesubtul tau este apa.
Intr-un cadru natural salbatic, ma simteam ca un alpinist mandru, faceam via ferrata la un nivel pentru incepatori dar cine se gandea ca 4 ore in acest canion ma vor invalui de satisfactie.
Am ajuns la finalul canionului si totul parea desprins dintr-un vis. Chiar am facut traseul sau m-am lasat purtata de lumea visurilor?
La iesirea din canion am facut pauza intr-o poienita si am dat curs povestilor despre traseu, sesiunea noastra de povesti s-a incheiat cu o gura de visinata.
Pana in Poiana Calugaritei a urmat o urcare sustinuta de aproximativ 15 minute. Ajunsi aici, cu ajutorul florilor de toamna , am redevenit copii, deasupra noastra pluteau zeci de frunze, de toate marimile. Am sarit, ne-am pozat in fel si chip, ne-am potolit foamea si am pornit la drum.
Coborarea mi-a oferit peisaje incredibile,o portiune am coborat pe drum forestier , apoi dintr-o data mergeam de-a lungul Lacului Vidraru. In departare am zarit maretia Varfurilor Caltun si Lespezi, care acoperiti de zapada ne vegheau din creasta. Au urmat poze, in care am sperat sa surprind grandoarea lor care ma lasat fara cuvinte.
