Cand auzi Vacanta in Cappadocia, primul gand care iti vine in minte este zborul cu balonul cu aer cald.
Apoi, incepi sa simti un mix de emotii care mai de care mai puternice. Sigur, prima data apare entuziasmul, doar stii ca o sa zbori cu balonul, e ceva nou pentru tine si din poze pare o poveste nemaipomenita. Apoi, parca teama de necunoscut iti bate la usa. Deschizi usa, faci cunostinta apoi te gandesti ca ai nevoie de o aventura, si pleci la drum cu valiza plina de vise, ca doar te-ai nascut calator.
Nu stiu daca asa functionezi si tu, dar eu am fost modelul de mai sus. Cand m-am hotarat sa plec in Cappadocia, am lasat pandemia, am lasat teama de necunoscut si am imbratisat entuziasmul si pasiunea de a calatorii. S-a dovedit a fi alegerea potrivita la momentul potrivit, caci a iesit o vacanta demna de povestit nepotilor.
Asadar, iata ca in dimineata de Craciun m-am trezit la aeroport cu ditamai bagajul, pregatita pentru 11 zile de vacanta in Turcia. Nu am plecat singura. Sunt de parere ca vacantele sunt mai frumoase cand ai cu tine pe cineva, cu care sa impartasesti pasiunea si nebunia. Eram eu si G., si o vacanta planificata in doua etape: relaxare in Istanbul si aventura in Cappadocia.
Primele 3 zile am fost ,,Lost in Istanbul". Ne-am plimbat pe unde au vrut picioarele noastre, minim 20 km in fiecare zi. Plecam dimineata cu planul facut de cu seara, apoi vedeam o straduta mai interesanta sau o moschee mai frumos luminata si plecam intr-acolo. Ce pot sa iti spun despre aceste moschei este ca sunt mari, asemenea unor palate. Iti arunci privirea in sus si parca nu se mai termina.
Daca alegi o vacanta in Istanbul, neaparat trebuie sa vizitezi Moscheea Sfanta Sofia si Moscheea Albastra, sunt cele mai cunoscute dar si cele mai frumoase. Seara, ia-ti un moment de relaxare si serveste cina pe malul Bosforului.
Acum, cand stau si imi amintesc, nici nu stiu cum au trecut cele 3 zile din Istanbul.
Dar pot sa iti dau un sfat, nu iti lua trollerul dupa tine. Daca vrei sa te plimbi de la aeroport pana la cazare, sa descoperi o parte de Istanbul, si sa nu stai cu grija ca la un moment dat va sari o roata si cum naiba o sa cari trollerul ala, cel mai bine pleci la drum cu rucsacul. Hai sa mergem in Cappadocia, povestea mea abia acum incepe.
E seara, am aterizat pe aeroportul din Kayseri. Ne-am luat bagajele, am iesit din aeroport si ne-am lovit de o mare de oameni care voia sa ajunga care incotro. Am gasit repede un microbuz cu destinatia Goreme si am pornit la drum. G. era linistit, dar eu nu mai aveam rabdare, stiam ca drumul de la aeroport pana in Goreme dureaza aproximativ o ora jumatate.
Si iata ca am ajuns. Printre rasetele si zgomotele din microbuz mintea mea se intreba daca suntem pe luna. Vedeam formatiunile de roci de diferite dimensiuni, multe case, unele in stanca, turisti veseli pe strada, parca eram pe un platou de filmare. In sinea mea ma felicitam pentru alegerea facuta.
Am lasat seara sa treaca repede, bineinteles nu inainte de a ne face planul pentru a doua zi. Pe scurt lista noastra era asa: Rasarit cu multe baloane, poze, traseul Red-Rose Valley si somn.
Ne-am trezit dis de dimineata, ne-am imbracat bine si dai fuga pe stradute sa vedem cum se ridica baloanele la rasarit.
Soarele incepuse sa rasara dar baloanele ia-le de unde nu erau. Panica! Unde sunt baloanele si de ce nu zboara? Apoi am observat ca vremea nu era chiar prietenoasa pentru baloanele mele asa ca m-am linistit, mai e si maine o zi. Cu cateva grame de tristete am plecat inapoi la cazare, ziua abia incepea si aveam planuri mari.
Dupa micul dejun am setat hartile pe telefoane si am plecat pe cel mai spectaculos traseu din Goreme - Red Rose Valley. Cand ne-am documentat despre acest traseu, am aflat ca intra in categoria traseelor mai dificile de aici, datorita faptului ca este mai lung. In acelasi timp aflasem si ca este cel mai spectaculos, asa ca am decis sa il abordam pe el primul.
Nici nu am intrat bine pe traseu ca nu mai stiam incotro sa imi indrept privirea. La fiecare doua minute mai spuneam cate un wow!
Traseul asta a fost fenomenal, formatiunile de roci erau parca pictate, in roz si rosu.
Faceam doi - trei pasi, mai vedeam o stanca care mi se parea si mai frumoasa ca cea de dinainte. Adesea poteca marcata pe ici pe colo dadea in alte poteci. Nici eu si nici G. nu ne puteam abtine, ne spuneam unul altuia: hai si pe acolo, sa vedem unde duce si poteca asta.
Iar din poteca in poteca am ajuns aici:
Eram deasupra lumii? Eram in paradis? Va las pe voi sa raspundeti.
Timpul trecea repede si parca noi nu ne mai saturam de explorat. La un moment dat am ajuns sus, pe un deal, vedeam Goreme de la departare si un munte falnic, plin cu zapada pe varf. Am inceput sa ma intreb unde am ajuns, daca totul este real si atunci mi-am zis: gata! Acum imi pun o dorinta. Eu vreau sa urc pe muntele ala! Va spun ce munte este cand mergem impreuna in Vacanta de Paste in Cappadocia.
Am trimis dorinta undeva in univers si m-am reintors la traseul nostru. Mai aveam inca pe atat de parcurs dar acum eram pe coborare iar viata este frumoasa cand esti pe coborare, nu?
Din documentare stiam ca din traseul nostru vom ajunge in Cavusin. Un satuc care ne-a impresionat cu linistea lui, ce-i drept nici nu prea am avut timp de zabovit. Insa, daca la inceput am avut impresia ca este un satuc parasit, localnicii ne-au demonstrat ca nu este asa.
Drumul din Cavusin spre Goreme l-am abordat printre turistii care mergeau pe cai si cei care se distrau cu atv-urile. Ar fi fost bun un ATV si pentru noi, oboseala acumulata in picioare parca incepea sa vorbeasca. Si eu la randul meu ii spuneam lui G. ca abia astept sa ajungem sa ma pun in pat si sa retraiesc amintirile pe care le-am creat azi.
Goreme se vedea la orizont iar eu nici ca eram mai bucuroasa.
