Dimineata devreme m-am trezit entuziasmata pentru o noua plimbare la poalele Pietrei Craiului. Daca la prima tura vremea a reusit sa imi fure buna-dispozitie, de data aceasta prognoza meteo tinea cu noi si cu cei 45 de turisti, la fel de entuziasmati ca mine. Plus ca acum am pus in rucsacul de munte, ca masura de precautie, inca o pereche de pantaloni, in caz ca vremea de pe munte nu se potriveste cu prognozele ANM.
Zeii drumurilor insa au tinut sa ni se impotriveasca, poate ca sa ne incerce spiritul si vointa de a merge la plimbare, insa nu ne-am lasat. Au ajutat sa treaca timpul mai repede legendele despre Piatra Craiului si povestile colegilor ghizi despre varfurile pe care le vedeam in zare si la care ne doream sa ajungem.
Chiar daca am intrat mai tarziu in traseu, am reusit sa il facem pe tot si sa nu ratam nimic din frumusetea acestei zone, toata inclusa in Parcul National Piatra Craiului. Am luat apa de la Fantana lui Botorog si ne-am indreptat in pas vioi spre Prapastiile Zarnestilor. Peretii de piatra ne-au oferit umbra de care aveam nevoie, numai bine pentru a cauta printre tufisuri ceva fructe de padure sau pentru a admira pasarile care ne apareau in drum. Doar stim ca zona e renumita pentru bird-watching, iar cei care au aceasta pasiune gasesc o bucurie in aproape fiecare creanga.
Dupa o scurta pauza pentru povesti despre munte, pentru o gura de apa si cateva explicatii tehnice, ne-am indreptat catre Cheile Pisicii. Zona e numai buna pentru cei care vor sa se familiarizeze cu mersul pe munte, cu o urcare usoara din piatra in piatra, fix precum capritele pe care le gasim multi metri mai sus.
Odata iesiti din cheile care ne-au facut sa ne simtim ca niste feline, intram pe drumul forestier. Acum ne-au insotit pe traseu si biciclistii, parte a unui concurs de MTB si, in buna traditie a omului de munte, i-am salutat, incurajat si aplaudat pentru efortul lor de a urca poteca pe doua roti. Drumul ne-a dus intr-o frumoasa poienita de unde se putea admira intreaga splendoare a crestei Pietrei Craiului. Ce loc mai bun pentru o pauza de masa? Parca altfel intra sandviciul de acasa cand te uiti in sus si admiri majestoasa creasta luminata de soare.
Insa aici era doar jumatatea drumului. Ne-am strans lucrurile si am pornit spre zona numita "La Table" iar de acolo din poiana in poiana pana cand ne-am intalnit cu civilizatia montana. Sub poteca noastra se desfasurau satele Magura si Pestera, cu case disparate si cu turlele bisericilor in departare, asa cum ii sta bine unui sat de munte. Ultima parte a drumului nostruma fost o coborare printr-o poteca absolut delicioasa: te duce pe langa casele oamenilor, in jos, asa ca mai dai o "buna ziua", ocazie pe care satenii nu o pierd ca sa te mai tina un pic la vorba si sa iti ureze "drum bun" pe mai departe.
Ajunsi la final am mai luat o gura din apa rece de izvor, care parca a fost si mai buna decat la urcare, iar autocarul ne-a asteptat cuminti sa ne duca spre casa, dupa o tura faina de o zi, din care am ramas cu multe poze si amintiri placute.
Alexandra
