In cazul in care nu stiai, 53% din arcul carpatic se gaseste pe teritoriul Romaniei. Deci, tu, muntomanule, ecoturistule, iubitorule de natura, tu, romanule, e normal sa iubesti Muntii Carpati.
Si pentru ca noi ii iubim, am zis sa cunoastem si alte parti ale acestui arc muntos impunator si lung. Unde am mers? Nicaieri in alta parte decat in Tatra, Carpatii de Vest care construiesc granita dintre Slovacia si Polonia.
Cum am ajuns acolo?
Cu autocarul timp de multe ore. Stii de ce? Pentru ca noi nu avem autostrazi. Pam-pam! Dar asta e alta problema. Dupa ce treci granita cu Ungaria mai ai doar cinci ore pana la poalele acestor munti (daca nu faci pauza). Insa noi am facut una de aproximativ doua ore la Castelul Spis. Este un castel medieval construit in mai multe stiluri, declarat monument national in 1961 si azi face parte din patrimoniul UNESCO. Este un obiectiv care nu trebuie omis daca ajungi in zona, oferind o doza buna de istorie si de peisaje pe care nu te mai poti opri sa le fotografiezi.
Sosim bucurosi la cabana de la poalele muntilor Tatra, cabana asezata chiar pe malul lacului Propradske Pleso. Da, stiu, e greu de pronuntat si, odata ce l-ai propuntat, e usor de uitat. Insa nu vorbim decat de nume, caci spectacolul pe care il ofera natura aici este de neuitat. Asa cum imi place mie sa zic, locul intra la categoria amintirilor pe care nici Alzheimer nu le va putea sterge.
Desi obositi dupa un drum lung cu autocarul si cele 40 de minute de mers pe jos cu ruscacul cel mare in spate pana la cabana, nici nu mai conteaza ce-a fost. Esti aici acum si traiesti, privesti. Toate simturile sunt intr-o alerta linistita. Cum o fi asta? Pai, pare greu de inteles, dar du-te, ca sigur vei intelege
In principiu, natura de-acolo iti trezeste toate simturile amortite dupa drumul strabatut pana acolo, dar ti le trezeste spre a primi o doza buna de relaxare si liniste.
Aici am mancat un gulas extrem de picant, dar pe cat de picant, pe atat de gustos. Stiti cum alte gusturi palesc in fata iutelui? Ei, bine, slovacii de la cabana Horsky au reusit sa echilibreze toate gusturile in acest gulas. Bine, recunosc ca imi era si foarte foame. :P
Aici am mancat o prajitura cu mac nemaiintalnita, care la prima lingurita gustata m-a facut sa ma intreb ce naiba mananc, iar la cea de-a doua ma bucuram ca o mancam si ma gandeam deja la ce-a de-a doua.
Aici am baut cea mai cremoasa bere neagra, cea mai racoroasa bere blonda si, si, si... evident, cel mai tare Tatratea. De ce? Pentru ca este o bautura specifica Slovaciei si una foarte gustoasa, cu diferite grade de tarie. Incepi cu Tatratea de 27 de grade si termini cu cel de 72 de grade. Nu recomand experimentul intr-o singura seara, insa. Daca la gulas au reusit sa echilibreze gusturile, sa stiti ca la Tatratea, aromele erau eclipsate de gradul mare de alcool. Recomandarea mea este cel de 37 de grade cu hibiscus, visine si ceai rosu. O doza iti va oferi energia si starea de spirit optime pentru intreaga seara. ;)
Varful Rysy (2499 m)
Dar nu doar pentru mancare si bautura am venit in Tatra, ci pentru traseul pe munte. Spuneam la inceput ca Tatra este granita muntoasa dintre Slovacia si Polonia. Oxigen a organizat doua trasee aici: unul pe Vf. Gerlachovsky (2655 m) si celalalt pe Vf. Rysy (2499 m). Gerlachovsky este cel mai inalt varf al lantului carpatic, iar Rysy este cel mai inalt varf din Polonia. Deci, orice-ai alege tot pe cel mai inalt varf ajungi. :)))) Algerea mea a fost Rysy, Gerlachovsky fiind un traseu tehnic care trebuie parcurs obligatoriu insotit de ghizi locali, legat in coarda si, nu in ultimul rand, avand ceva experienta in ale cataratului pe stanca.
Traseul catre Rysy este unul de aproximativ 7 ore dus-intors in conditii meteorologice bune. Daca nu sunt bune, durata traseului poate fi cu mult mai lunga. Nu-l consider a fi unul greu, ba este o plimbare care te va energiza, iti va oferi niste privelisti fascinante si, credeti-ma ca nici de acestea nu se va atinge Alzie. Ochiuri de apa de un albastru profund si pereti de stanca impunatori se vad peste tot si cu cat urci, ele creaza o imagine tot mai complexa. Traseul este bine marcat si amenajat. Are o portiune de lanturi si scari metalice, dar care nu pun probleme. Aici se cam face coada daca prinzi o zi calduroasa in care toata lumea se hotaraste sa faca acest traseu. Dar dificultatea in sine a portiunii este discutabila in functie de cei care o traverseaza. Dat fiind ca am vazut destul de multi oameni in varsta si copii, ma gandesc ca portiunea a fost/parut mai dificila pentru ei sau pentru oamenii mai putin experimentati in ale muntomaniei.
Primul popas mai lung l-am facut la o cabanuta la 2200 m, Chata pot Rysmi. Ne-am dres cu un ceai aromat, ne-am alintat si cu o cafea in varf de munte si ne-am continuat drumul. De-acolo am mai facut aproximativ o ora pana in varf.