Portie de Oxigen din Muntii Baiului

Sambata, 11 noiembrie, 27 de aventuriei fac cunostinta cu taramurile peste care domnesc Muntii Baiului. In timp ce exploram padurile si urcam pantele, ne intrebam de ce ii eclipseaza atat de mult Bucegii. Privelistile Baiului sunt cel putin la fel de spectaculoase ca cele detinute de vecinii lor.

Dis-de-dimineata, Autocarul  ne rapeste din Bucurestiul aglomerat si ne poartat spre tinuturile prahovene. Dupa aproape doua ore, ajugems in Azuga, unde ne punem muschii in functiune, deoarece incepem sa urcam spre Piciorul Sorica. Timpul zboara repede, mai ales cand energia pulseaza in vene, iar vremea vine in sprijinul nostru. Soarele straluceste falnic pe bolta cerului, iar temperatura ne face sa uitam ca suntem in noiembrie. Si frunzele aurii, ce se desprind elegant din copaci, ne dau impresia ca suntem protagonistii unei pelicule cu spiridusi, zane si spirite ale naturii. Desi pasarile ne-au parasit pentru tinuturile calde si nu ne mai pot rasfata auzul cu ciripitul lor, grupul nostru inunda natura cu rasete, glume si voie buna.

Socializam, de distram. Ajungem intr-o poienita, iar peisajul catre Bucegi este desprins din basme. Nici nu ne dam seama cand ajungem pe Sorica si la statia-capat de telegondola. Parca ne tenteaza sa trisam si sa parcurgem restul traseului odihnindu-ne in cabina, cu peisajul la picioarele noastre. Insa nu cedam ispitei si ne continuam drumul. Golul alpin ne rasfata ochii cu o alta panorama feerica inspre Bucegi. In dreptul telegondolei, la cabana, ne oprim pentru a ne improspata fortele si ne luam doza de energie cu un pahar de vin fiert. Nu parasim locul mai inainte de a facem poza de grup, iar Bucegii se vad mirific in spate. Apoi ne continuam traseul de creasta si ne indreptam plini de entuziasm spre Varful Cazacu. Si de aceasta data suntem recompensati de Mama Natura pentru efortul depus, pentru ca privelistea iti taie rasuflarea. Stim, ne repetam, dar nu putem sa spunem decat adevarul si nimic mai mult. Muntii ne minimalizeaza, ne simtim firavi si neputinciosi in fata minunilor care se perinda prin fata ochilor.

Dupa orice urcus urmeaza si coborarea. Ne mobilizam si urmam drumul care ne duce spre Culmea Zamora, unde dam de stana care ii poate gazdui si hrani pe drumetii hamesiti de efortul depus. Ne-am infranam pornirea de a ne asalta stomacul cu bulzul pentru care este renumita stana si nu ne lasam pana nu ajungem in Busteni. Aici suntem intampinati de Autocarul Bucuriei, ne luam ramas bun de la Muntii Baiului, cu fagaduiala ca ne reintoarcem curand.