Suntem in Argentina si nu stim unde sa ne indreptam pasii mai repede si catre ce sa rotim privirea sa suprindem cat mai multe. Argentina e un cumul de emotii, de culori, de sunete, de energii de tot felul. Poate sa nu fie suficient de linistita pentru unii, suficient de pitoreasca pentru altii, suficient de... de... pentru nimeni.
Dar, daca stii unde si ce sa cauti, Argentina e suficient pentru toata lumea, din toate punctele de vedere. Pentru noi, are tot verdele de care avem nevoie. Iar cele care nu pot fi ratate, sunt Cascadele Iguazu sau cele care au facut-o pe Eleanor Roosevelt sa exclame ,,Saraca Niagara!". Intinderi mari de suvite salbatice de apa care se revarsa din toate partile. Cam asa putem descrie sumar cascadele ce transforma Niagara in diminutiv.
Si nu vrem sa ne limitam sa le vedem de pe margine, asa ca-ti propunem o experienta de neratat. Sau o poti rata, dar nu te putem asigura ca poti trai cu regretul. Plimbare cu barca sub Iguazu. Poti inchide ochii si deja auzi vajaitul caderilor de apa. Simtim deja umiditatea. Stropii iti strica coafura, dar asta este ultima ta grija. Adrenalina pulseaza in vene. Te tii cu mana strans de barca si simti puterea suvoiului. Apoi barca se apropie atat de mult de cascade, ca simti ca se scufunda, dar e doar o senzatie. Carmaciul are maini dibace si ne fereste de necazuri. Esti ud, dar nici ca-ti mai pasa. Senzatia pe care o traiesti e de la viata!
Informatii utile
Experienta te costa 90 de euro.
Durata: 6 ore. Turul incepe de la ora 8:30 dimineata. Grupul este de maxim 15 persoane.
Se accepta vouchere printate sau in format electronic.
Ghid vorbitor de limba engleza, portugheza si spaniola.
Pick-up si retur la locul de cazare.
Bilet catre Macuco Safari.
In pret NU este inclusa taxa de intrare in Parcul National Iguazu.
NU sunt permise animalele de companie.
Lucruri necesare:
- pasaport sau buletin
- incaltaminte confortabila
- imbracaminte de schimb
- pelerina impermeabila
- camera foto.

