Musala prin ochii unui turist

Stangul, dreptul...apasat, ca altfel aluneci. Stangul, dreptul...pana pe varf. 

Nu cred ca voi ajunge pe varf, am auzit prea multe povesti, de la oameni mult mai rezistenti ca mine. Macar incerc. Merita incercat, dar cand iti amintesti ca "aproape" ai ajuns pe varf ceva in tine te dezamageste.

Pe drum Diana ma prinde de vreo 2 ori, ma dojeneste in stilul ei ironic caracteristic: "Mergi frumos, da?". Ii raspund, cu rasuflarea taiata, caci deja ma vedeam pe burta pana la baza partiei: "Ca o balerina, nu ma vezi?".

Prima panta scoate untul din toti. Andrei e primul si radem pe seama lui, l-am declarat zeu. Uitandu-te la el pare atat de usor, totul atat de natural, pe omul asta ai putea crede ca l-a nascut chiar muntele. Nici nu stii daca muntele face parte din el, sau tocmai el da valoare crestelor. 

Am ajuns la cabluri, ceata dispare, iese soarele, fix speranta de care aveam nevoie. Poate ca pana la urma o sa ajung pe varf.

Imi pun carabiniera pe primul lant si inaintez. 

Sunt departe, in gandurile mele, cand ma pocneste un vant, ma dezechilibreaza bine si imi aminteste ca pana pe varf nu am voie sa ma deconcentrez. Aici nu e loc de meditatie.

Desfac carabiniera, fac doi pasi si ma asigur iar. Asa ne ancoram si in viata de cate ceva, sau cineva, de fapt, legatura te ajuta la nivel mental, si totusi, daca alunec, imi salveaza viata. De aceea, cel mai bine te regasesti intre sincopele in care decizi sa rupi cordonul ce te leaga de zona de confort.

Interesant este ce se intampla in mintea ta in acele cateva secunde cat esti vulnerabil si complet expus. Atunci esti doar tu. Nu mai exista nimic in jur decat supravietuirea ta. Vorbesc si de munte, dar si de viata.

Frig, frig...si bate tare vantul. Tot ce imi doresc este sa nu ma opresc, sa continui sa ma misc. Miscarea inseamna caldura. 

Se termina lanturile, asigurarea a luat sfarsit...doar 3 pasi ca sa ajung in zona sigura, dar vantul bate atat de tare ca simt cum ma ridica. 

Andrei este in fata mea si imi face semn sa inaintez. De unde este el, bate doar soarele. Ultima data cand eram panicata pe creasta, gata sa cedez nervos, tot el mi-a deschis calea. Daca spune sa indraznesc inseamna ca pot, altfel nu m-ar pune sa fac asta. 1, 2, 3...Ce bine e aici. Nu ai crede ca 3 pasi mai jos esti expus total temerilor si vantului. Aici e soare, liniste, calm...in spatele stancii parca timpul s-a oprit o clipa.

Inca 100m pana pe varf.

Nu m-am bucurat de niciun varf ca de "Acoperisul Balcanilor". Am strabatut cei 100m pas cu pas, fiecare pas cu gandul lui. Fiecare gura de aer, profunda. 2925m de oxigen pur. Minutele inainte de varf sunt nepretuite si intepeneste pe fata ta un zambet tampit. 

Cine ar fi crezut? Eu, pe Musala, intr-un traseu de iarna. 

Sunt cu mintea inca acolo, emotia a fost prea puternica. Inca ma trezesc visand cu ochii deschisi, aproape ca simt vantul intrandu-mi in oase.

Traiesc in doua lumi si nu ma pot dezlipi de niciuna. Duminica las bocancii sa se odihneasca, geaca sa se aeriseasca pentru ca lunea sa incalt pantofii cui, pantalonii la dunga si ma ingrop in hartii, dar cu zambetul tamp de pe varf ramas intepenit pe fata mea...pana la urmatoarea destinatie.

Cu drag, 

Eliana Birsan