Iarna, Malaiesti e de povesti

 Malaiesti e muntele care te face fericit ca esti. Ca doar esti!

Sunt mai multe variante de a ajunge acolo. Nu asta e ideea. Ideea e despre ce-ti pregateste poteca pana ajungi la cabana. Pentru cei cu experienta pe si in munte, traseul, oricare ar fi el, e floare la ureche. Nu la ei ma refer. Ma refer la cei mai putin umblati prin munti. La cei care si-au dat seama cate are muntele de oferit si cati isi iau inima-n dinti sa cutreiere carari.

Nu e usor. Deloc. Dar sa stii ca Malaiesti te asteapa la capat cu o ciorba calda de fasole si un ciobanesc mare, bland si latos ca o oaie. Pe drum, oamenii sunt atlfel. Au ceva cald in priviri si in salut. Poate e doar muntele de vina. Ori ii transforma pe cei care-l strabat, ori ii ademeneste doar pe cei care n-au nevoie de purificari sau alte lucruri de genul acesta. Eu cred ca adevarul e undeva la mijloc si te asteapta sa-l descoperi.

In excursia spre Malaiesti simti ca te lasa fortele la un moment dat. Noroc cu ghizii, ca mai pun pauze din cand in cand. Si cu batonul de ciocolata din rucsac. Si noroc ca n-ai luat prea multe cu tine, ca numai de inutilitati nu-ti ardea sa cari.

Te opresti la Cabana Diham si bei un ceai cald cu rom. E bun tare! Privesti in jur si incetezi sa te mai minunezi, pentru ca asta e muntele. Si doar atat. Pur. Salbatic. Primitor sau nu, depinde de tine. Sau de el. Si alb. Haotic de alb. Si e si rece. De te face sa-ti pui sangele-n miscare. Lasa sedentarismul, ca nu te va face niciodata sa vezi si sa simti nimic...

Cobori, urci, iar cobori si nu te mai opresti din urcat. Din loc in loc, indicatoare. Pare ca mai e o eternitate pana la cabana, dar nu renunti. Rasplata e la o aruncatura de bat si e pe masura!!

Acolo, da. E Malaiesti. Fumul iese din horn. Nu dormi in noaptea asta aici, dar ai suficient timp sa te bucuri de peisaj. Cararea continua in munti, dar e cazul sa spui ,,stop". E alb, alb, alb. Nu ninge, dar e mai bine asa. Miroase a brad. Miroase a viata. Miroase a munte.

Dulaul de care-ti povesteam la inceput latra fericit. E obinsuit cu oamenii. Si tu esti fericit. Pentru ca ai ales sa abandonezi telecomanda si sa pornesti in aventura. Pentru ca ai continuat sa mergi. Pentru ca nu te-ai vaitat si ti-ai depasit o limita. Pentru ca ceea ce vezi merita toata sudoarea si dintii inclestati de la efortul fizic.

Acum, e cazul sa ne intoarcem. E mai usor la coborare, dar ai grija sa nu aluneci. Nu te da cu fundul de poteca, pentru ca faci gheata si le va fi greu celorlalti sa te urmeze. Panta Prostului e ultimul hop. Autocarul Oxigen te asteapta jos, cu farurile aprinse si cu motorul incalzit.