Ceahlaul e supranumit si Olimpul romanilor. Nu e de mirare, sunt multe legende care il inconjoara si ii creeaza o aura mistica, de personaj de basm. Acesta este doar unul dintre motivele care ne determina sa il cautam, sa ne dorim sa il vizitam, sa vedem cu ochii nostri toate acele locuri de poveste. Si iata-ne, asadar, sambata dimineata la locul de intalnire de la Horoscop. Ne asteptam prietenii, mai noi sau mai vechi, cu care vom vizita batranul Ceahlau.
Odata gasca stransa, pornim la drum. Strabatem paduri de uriasi, cu brazi inalti si protectori. Traversam paraie limpezi ce susotesc necontenit si te ademenesc sa te racoresti. Ne facem loc prin iarba inalta, impestritata de flori vesele care inca nu stiu ca a sosit toamna. Parca si soarele a uitat, straluceste mandru si vesel pe cer. Ne intalnim cu povesti care iau forma unor stanci. Unele sunt bine cunoscute, altele inca asteapta sa fie descoperite. Poteca ne poarta pasii tot mai sus, tot mai greu. Ne transformam si noi intr-un soi de fiinte mitologice, suflam, pufnim, asudam, dar mergem inainte. Efortul ne e rasplatit la fiecare pas, ochii nu se mai satura de admirat privelistile largi sau stancile semete.
Ne intoarcem in lumea oamenilor, am ajuns la cabana. Ne refacem rapid (mai mult sau mai putin) fortele, ne pregatim pentru ultimul dar al zilei de astazi. Mergem sa ne luam la revedere de la soare. Ca sa fim siguri ca ne vede, ne urcam pana pe varful Toaca. Plimbarea pe platou e o placere, pretutindeni in jurul nostru muntele se inveleste deja in lumina blanda si somnoroasa a sfarsitului de zi. Ne asteapta o ultima incercare, cele 519 trepte (numarate) care duc pana la varf. Nu ne descurajeaza atata lucru si in cele din urma, suntem sus. Soarele nu mai e puternic si necrutator ca in miezul zilei. Se pregateste sa dispara in negura noptii, invaluit de un voal de nor. Gandurile zboara spre mine, spre bucuria si linistea acestor clipe. Si ma surprind intrebandu-ma de ce oare nu ma bucur in fiecare zi de frumusetea unui apus de soare. In jurul meu, vad zambete largi si ochi cu sclipiri de fericire. E asa de simplu.
Ah, dar orice lucru frumos are un sfarsit. Facem cale intoarsa, dar nu inainte de a-i fi promis soarelui sa ne revedem in cateva ore. Nu stim sigur ce a facut soarele in acest rastimp, dar va pot spune ce am facut noi. Am inceput deja sa depanam amintiri, cele proaspat create sau cele pe care le purtam de mult cu noi. Ne-am incalzit in jurul unui pahar de vorba sau de vin, ne-am gasit pasiuni comune sau am sondat marile care ne despart. Totul a fost presarat cu zambete sau rasete in hohot. Ne-am dus la culcare, in camere cu oameni pe care abia i-am descoperit.
Somnul de frumusete a fost mai lung sau mai scurt, dupa nevoi. Dar de la ora 6, a inceput forfota si pregatirea. Promisiunea-i promisiune, trebuia sa ne vedem cu soarele. Drumul e foarte scurt de data asta, trebuie sa ajungem doar in fata cabanei. Acolo, decorul este deja pregatit pentru primul dar al zilei ce incepe. Maini uriase si nevazute au asternut o patura de nori peste lac, la poalele muntelui. Se itesc din loc in loc varfuri de stanca si de deal. Aerul e rece, dar nu mi-e frig.
Ma uit in jurul meu si simt cum ma incarc. Sunt aici, am locul asta special de unde ma pot infrupta nestingherita din miracolul unui moment, deopotriva banal si special. Ma simt zeu si fir de praf in fata maretiei naturii. Cuvintele si gandurile nu-si mai gasesc rostul.
Magia se rupe, mai devreme sau mai tarziu. Ramane patura de nori mult timp, ca o amintire a momentului nostru special. Va ramane amintirea si in sufletele noastre. O legenda spune ca cei care se intalnesc pe muntele sfant Ceahlau raman legati, intr-un fel sau altul, pentru totdeauna.
Diana Chilea
