Si a venit ziua, mai exact seara, de plecat in tura din Muntii Pirin, unde urma sa urcam pe cel de-al doilea varf ca inaltime al Bulgariei, varful Vihren, de 2914m.
La ora 22.30 ne intalnim cu totii in fata hotelului Horoscop din Piata Unirii. Ne intindem la drum, eu conduc, iar participantii stau la povesti, ii aud susotind in spatele meu. Trecem usor prin vama Giurgiu si urmeaza drum intins pana la Bansko, binecunoscuta statiune din sudul Bulgariei. Drumul este relativ gol, insa sunt si masini cu numar de Romania ce se indreapta spre granita Greceasca, traseul fiind acelasi.
Desi am condus de zeci de ori in Bulgaria, deoarece in fiecare an imi place sa jung de 2-3 ori la Nessebar, nu am avut niciodata problem cu masina. Acum ghinion, in localitate Lukovit ma opreste politia bulgareasca. Vine la masina noastra si inventeaza ceva, imi spune ca ne da amenda insa ca se poate rezolva si imi arat si cum. Imi deschide talonul masinii si spune sa il aduc inapoi cu ceva inauntru. Rezolvam problema si plecam mai departe.
La ora 7 dimineata ajungem in Bansko la hotel. Imi place ca nu este aglomerat nicaieri, iar doamna de la hotel este foarte primitoare, ne face check in imediat la toti, asa ca putem merge in camera sa ne schimbam. Dupa o omleta si o cafea ne simtim revigorati, asa ca mergem sa ne facem shoppingul pentru picnicul ce avea sa il avem pe malul lacului Ribnoto ezero.
Apoi plecam cu masina pe drumul serpuit spre Cabana Vihren, punctul de start pentru traseele din cele 2 zile. Dupa 12 km de mers pe serpentine, ajungem la ultima parcare marcata, de care nu putem trece deoarece indicatorul ne interzice sa urcam intre orele 9 si 16.00, drumul fiind foarte ingust si am putea bloca traficul. Asa ca parcam masina, ne ajustam echipamentul si intram pe poteca din dreptul parcarii, pe care urcam 30 de minute pana la cabana Vihren.
De la cabana incepe traseul nostrum pentru prima zi si anume circuitul celor 5 lacuri din muntii Rila. Intram pe poteca marcata cu banda verde-banda portocalie si in 35 de minute ajungem la primul lac - Okoto, unde ne intindem pe mal pentru a ne trage sufletul.Poteca continua apoi cu urcus sustinut spre Zhabeshko ezero, iar puisorii se resimt dupa noaptea nedormita. Ajungem dupa o ora si ne bucuram de frumusetea locului. Incepe sa fie din ce in ce mai cald, asa ca ne hidratam si ne umplem izvoarele cu apa de la izvor.
Urmatoarea oprire este lacul Dolgato ezero, la care ajungem foarte repede si ne fotografiem pe malul Nordic. Participantele noastre s-au asortat in roz pentru aceasta tura, asa ca urmeaza o sesiune de fotografii de portret pe stanca, iar pe fundal lacul, muntii si cerul incarcat de nori pufosi.
Insa cea mai specaculoasa parte a traseului urmeaza acum, spre Ribno ezero. Poteca marcata se pierde rapid printer stancile imense si verzi, astfel ca traseul il ghicim sau il descoperim cand este marcat cu momai de pietre. Sarim din stanca in stanca, iar panta devine din ce in ce mai abrupta, astfel ca paraul care ne insoteste la coborare, devine o cascada spectaculoasa. Topaim iar pe stanci pana la malul lacului, unde dam de iarba si facem binemeritatul popas de picnic. Suntem de peste 3 ore pe traseu si meritam aceasta pauza. Ne descaltam pentru a ne racori picioarele in apa rece a lacului si admiram reflexia Vihrenului in apele foarte verzi ale lacului.
Dupa o ora de pauza plecam sa vizitam ultimul lac din traseul nostru, Muratovo ezero. Incepem iarasi cu un urcus sustinut si pe drum ne reapare marcajul. Traseul e destul de lung, insa privelstea ne umple sufletele. Facem poze, ne relaxam si plecam inapoi spre cabana Vihren. Oboseala isi spune cuvantul, asa ca reducem viteza la coborare. Inainte de a merge spre masina, vizitam cel mai batran arbore de pin al Bulgariei, avand varsta de 1300 de ani, un pin Bosniac contemporan cu infiintarea statului Bulgar, in 681.
Seara iesim la o terasa chiar peste drum de hotelul nostru, meniul arata foarte bine cu porti apetisante, astfel ca participantii savureaza numeroase portii. Festinul culinar preasarat cu glume si povesti dureaza ore intregi, pana cand ne simtim obositi si ne retragem in camera.
La 6 dimineata toata lumea este jos in livingul hotelului, savurand cafeaua. Ne-am trezit devreme, deoarece este ziua cea mare, cand urcam pe Vihren dar si pe varfurile Kutelo 1 si Kutelo 2.
Ajungem la ora 7 la cabana Vihren, parcam masina si intram pe traseu. Dupa o ora de urcat sustinut, poteca se desparte in doua iar noi incepem ascensiunea pe Vihren prin partea stanga, ruta clasica. Urcam in teren descoperit pana la platoul Vihrenski Preslap cu priveliste extraordinara asupra lacului Vlahinjski Ezera. Ultima portiune a traseului este cea mai solicitanta, insa ne adaptam, urcam in zig-zag astfel ca la ora 10.00 facem poza de grup pe varf. Ne-am miscat rapid, am urcat sustinut si am facut doar 3 ore. De aici incepem coborarea spre saua dintre Vihren si Kutelo.
Traseul este unul tehnic cu catarare pe stanci si prevazut in zonele mai expuse cu lanturi.Este un traseu spectaculos, plin de adrenalina si place foarte mult.
Dupa sa, am urcat iarasi in zig-zag pe varful Kutelo 1 si de aici pe cesata zimtata pana la Kutelo 2. Peisaje iti taie pur si simplu respiratia, in orice parte ai privi. In departare se vede creatsa Koncheto si varful Banski Suhodol.
Coborarea la cabana Vihren a fost pe partea Nordica si a tinut pana ne-am intersectat cu ruta clasica. Am incheiat traseul la ora 15.00, iar la 15.30 in drum spre Bansko a inceput ploaia. Dar noi eram deja la hotel. Seara am iesit iarasi la terasa, am stat la povesti pana tarziu, multumiti si fericiti ca am facut traseul si am admirat fotografiile facute, la un pahar de vin.
Duminica am plecat spre Sofia, deoarece doream sa vizitam capitala Bulgariei. Ne-am ratacit pe stradutele orasului, ne-am facut cumparaturi pe cea mai cunoscuta strada - Vitosha si am luat pranzul la cel mai fain restaurant grecesc.
In drumul spre Romania, am vizitat si pestera Prohodna, pentru a ne uita prin "Ochii lui Dumnezeu".
Am ajuns in Romania la 21.30 duminica, obositi dar incantati ca am petrecut o vacanta reusita, marcat Oxigen. Am scris acest articol deoarece a fost foarte fain si ma gandesc sa ma reintorc pe Vihren, poate chiar foarte curand.
Tu ai merge?
Mihai Olaru
