Atunci cand te crezi alchimist te hotarasti sa pornesti in cautarea unui loc unic in care religia si istoria se impletesc armonios: Iordania.
Singura modalitate de a ajunge in Iordania este cu avionul, iar un zbor direct Bucuresti - Amman dureaza aproximativ 3 ore. Iordania este denumita oficial Regatul Hasemit al Iordaniei, iar numele acesteia provine de la raul Iordan.''Hasem'' reprezinta porecla bunicului regelui Abdulah al II-lea, actualul rege al Iordaniei.
Spre deosebire de vecinii sai, Iordania este o tara mai saraca, care nu dispune de resurse de petrol, de aceea aici nu sunt conflicte armate. Moneda locala este dinarul fiind o moneda mai puternica decat euro.Intrarea in aceasta tara se face cu ajutorul pasaportului, viza fiind acordata si in aeroport, iar costul acesteia se ridica la aproximativ 40 de dinari. Spre deosebire de tarile cu care se invecineaza, Iordania pune accent pe un grad ridicat de siguranta, de aceea aici exista Politia Turistica, care patruleaza zonele vizitate des de turisti dar si siturile arheologice.
Este bine de stiut ca Iordania are in mare parte un climat desertic, cu o vara fierbinte si uscata, o iarna rece si umeda dar si doua sezoane scurte de tranzitie. Este o tara a extremelor din punct de vedere al conditiilor meteorologice, deoarece in timpul unei zile de vara temperaturile pot atinge 40 de grade Celsius in timp ce noptile pot fi reci si uscate.
Limba oficiala este araba, dar o buna parte a locuitorilor vorbesc engleza si franceza.
Aici mancarea traditionala poarta numele de ,,mansaf", iar printre ingredientele principale se numara mielul fiert, iaurtul si orezul. Iordanienii sunt cunoscuti pentru ospitalitatea lor, de aceea uneori poti fi invitat la masa chiar daca nu cunosti gazdele. Pe mesele acestora se intalnesc aperitive precum mezze, placinte, iaurturi, dulciuri sau fistic. Felurile de mancare specifice acestei tari sunt considerate a fi printre cele mai sofisticate din lume dar si extrem de gustoase, avand la baza cereale, branza, iaurt si fructe.
Un alt lucru pe care ar trebui sa il iei in considerare este faptul ca aici resursele de apa sunt limitate, aflandu-se in top zece tari cu cele mai reduse resurse de apa. De aceea o sa fii indrumat sa iti rationalizezi rezervele pe care le ai la dispozitie.
Daca ti-a facut griji ca o sa fie nevoie sa alergi dupa obiectivele turistice, afla ca Iordania si-a grupat cele mai multe obiective turistice in apropiere de Marea Moarta. De exemplu, in nord se considera ca se afla locul de botez al lui Iisus. In zona de est stau aliniate biserica din Madaba cu un mozaic care dateaza din secolul al saselea care ilustreaza Tara Sfanta dar si canionul Wadi Rum. Daca ti-ai dorit vreodata sa vezi The Grand Canyon din SUA, Wadi Rum este varianta iordaniana a acestuia. In apropiere se pot gasi de asemenea si Muntele Nebo, unde se crede ca a fost inmormantat Moise dar si cascadele cu apa termala Ma'in.
In concluzie, Iordania este o tara mica care are insa foarte multe lucruri de oferit. De la peisajele care iti taie rasuflarea pana la localnicii si ghizii care isi dau silinta pentru a oferi cat mai multe experiente de neuitat turistilor. Iordania este o destinatie care nu trebuie ratata de cei dornici de aventura.