In zilele noastre, muntele a devenit mai accesibil ca oricand. Internetul este plin de informatii, iar agentiile de turism au nenumarate oferte. Cu toate astea, ca sa mergi pe munte, mai intai trebuie sa-ti doresti laugh , si apoi, trebuie sa fii constient ca pe munte nu se merge oricum. Pun pariu ca deja va ganditi ca va dau sfaturi despre echipament, dar nu acesta e subiectul articolului, asa ca, sa trecem la explicatii.
De ce prima conditie este sa-ti doresti? Pentru ca trebuie sa fii dispus sa iesi din zona de confort, sa te trezesti dimineata devreme , sa depui efort suplimentar pe traseu , sa te descurci cu ce ai prin rucsacul pe care il cari toata ziua in spate. Si pe langa toate astea, sa mai admiri si frumusetea peisajelor, ca doar pentru asta ai venit, nu?
De ce pe munte nu se merge oricum? Pentru ca trebuie sa mergi gol de tine, fara asteptari, si sa lasi muntele sa te educe. Da, muntele este un profesor foarte bun. Iti arata ca mai poti, cand tu ai fi renuntat de mult, ca dupa un urcus greu sau o poteca ingusta esti rasplatit cu peisaje incredibile care merita tot efortul, ca poti fi fericit cu atat de putin, ca lucrurile simple iti pot da o satisfactie atat de mare , ca noi si problemele noastre suntem atat de mici pe langa creatiile naturii. Si lista poate continua. As putea vorbi despre munte multe pagini, insa nu asta e important. Important este ca dupa ce citesti aceste randuri sa iesi si tu sa experimentezi muntele, daca n-ai iesit deja , sau sa incerci sa il privesti din alta perspectiva.
Poate te intrebi cat de multe stiu eu despre munte, sau ce experienta am. Raspunsul e ca sunt "bebelus" intr-ale muntelui, si cred ca niciodata nu ne oprim din invatat si acumulat experiente. Povestea mea cu muntele incepe in urma cu doi ani, pe Valea lui Stan, alaturi de doi prieteni si cu o imensa doza de entuziasm. Bine ca am ratat indicatorul despre ursi, ca altfel cred ca mi-ar fi disparut imediat entuziasmul surprise. Nu prea stiam la ce sa ma astept si cum e traseul, dar am zis ca ma descurc. Si m-am descurcat. La prima scara m-a luat ameteala laugh. Insa nu sunt genul care renunta asa usor. Rezultatul: la sfarsitul traseului stiam deja ca sunt indragostita iremediabil de munte si ca muntele va fi parte importanta din viata mea. In prezent, numar pe degete ( de la o mana ) weekendurile in care stau acasa , iar compartimentul cu echipament creste pe zi ce trece . Prietenii si familia nu se mai asteapta la posete, pantofi si bijuterii cand le spun ca mi-am cumparat "accesorii" (frontala, bete de trekking, crampoane), iar prima intrebare cand ma suna este "Pe ce munte mai esti?"
2 ani nu sunt prea mult, insa diferenta se vede, si cel mai important, se simte. Muntele m-a schimbat si m-a disciplinat. Pe munte ma simt vie, acolo sunt prezenta 100%. Asta e perspectiva mea. Fiecare vede lucrurile in felul lui propriu. Tu ce simti cand mergi pe munte?
