Unul dintre cele mai frumoase experiente pe care ni le ofera calatoritul este sentimentul de libertate de care ne bucuram de ficare data cand evadam din cotidian si toata energia o canalizam in a trai frumosul din jurul nostru. Tocmai de aceea, vanam aceste experiente care ne dau dependenta si profitam de fiecare ocazie sa le traim la maxim.
Una dintre variantele la care putem apela este croaziera pe Canalul Beagel, aflat aproape de capatul lumii, in Tara de Foc, America de Sud. Este o stramtoare si una dintre cele trei cai navigabile intre Pacific si Atlantic. Este un loc minunat pentru o plimbare cu vaporul.
Ne imbarcam din cel mai sudic oras din lume, Ushuaia, si ne abandonam apei. Ne asezam comod si lasam aerul sarat sa fie terapie naturala pentru plamani. Cu putin noroc si indulgenta de la vreme, admiram stralucirea soarelui in apa albastra.
Apoi surpridem animalele salbatice in habitatul lor natural. Foci, pinguini, lei de mare, lupi de mare. Cu pescarusii ne-am imprietenit cel mai repede. Sunetele pe care le scot ne sunt atat de cunoscute, ca ne simtim ca acasa.
Ne tinem cu mana de balustrada si inchidem ochii, in timp ce vantul ni se strecoara prin par. Respiram si inspiram, din nou si din nou. Ti-am promis libertate, traieste libertate.
Informatii utile
Costul investitiei este de 60 de euro. Ne bucuram de experienta timp de 3 ore.
Pretul include:
calatoria pe vapor
ghid bilingv
observarea animalelor salbatice
Orar:
plecarea de la 9 dimineata: doar din 15 noiembrie pana in 30 aprilie
plecarea de la 3 dupa-amiaza - pe tot parcursul anului
Important de stiut: in zilele de 25 decembrie si 1 ianuarie, turul se va desfasura doar dupa-amiaza.

