Sa facem o scurta recapitulare: am vizitat capitala Argentinei, dupa care am zburat in Tara de Foc in Ushuaia. Pinguini, Parcul National Tierra del Fuego. Le gasiti aici si aici.
Acum, incercam noi expriente. De fapt, experiente noi incercam mereu. Ce facem acum se numeste vis devenit realitate. In fine, trecem la subiect.
Am lasat in urma Insula Martillo si am pornit pe urmele lui Magellan. Ghiciti ce. Nu am ridicat panzele, ci vaslele, pentru ca ne aventuram cu kayakul pe stramtoarea ce poarta numele exploratorului. Bate vantul, dar nu ne gandim ca este posibil sa ne rasturnam, ci o luam ca pe o provocare.
Ha.
Ce pleonasm grosolan. Ca si cum nu suntem intr-o cursa Montagne Rouse de cand am lasat in urma meleagurile romanesti...
Revenind. Nu aluneca nimeni. Dar nu putem sa spunem ca nu ne-a trecut de cateva ori prin cap sa ne punem ,,piedica" unii altora cu vaslele. Dar dupa ne-am amintit ca unii dintre noi nu stiu sa inoate si am stat cuminti. Oricum, merita mai mult sa respiri aerul rece si sa te concentrezi pe miscarea mainilor decat sa faci pozne tovarasilor. Si am scapat doar cu putina febra musculara.
Nu vrem sa jignim experienta cu kayakul, dar ce urmeaza o arunca putin in spatele reflectoarelor. Pentru ca pornim trekkingul in Chile. Da, strabatem America de Sud in lung si-n lat. Pornim spre Parcul National Torres del Paine.
Noi suntem scosi in lume. Si am vazut multe locuri incredibile care ne-au ramas intiparite pe retina. Dar... Hm... Patagonia... Cum sa spunem in asa fel incat sa nu parem mediocri? Mda. Nu prea putem.
Este un mixt: salbaticie, verdeata, pamant uscat, lacuri de un albastru albicios, vant turbat, tufisuri si ciulini. Si vestitele Torres del Paine. Turnurile Albastre. Nu, nu sunt muntii albastri. Ci apa. Ai senzatia ca acesata culoare a fost inventata aici. Indescriptibil. Stiti cat este de frustrant sa nu poti sa descrii ceea ce vezi? Noroc cu pozele, ne salveaza de la ananghie.
Cum pentru orice lucru pe care il doresti trebuie sa lupti, noi am dus batalii seculare cu oboseala si cu somnul, si am invins. Am pornit in aventura in jur de trei dupa-amiaza si am terminat 18 ore mai tarziu. Am fost rebeli si am lasat sa ne prinda noaptea in Parc. In caz ca nu stiati, e interzis sa faci trasee noaptea. Pentru ceilalti, ca pentru noi nu a fost. Pentru ca nu voiam sa ne prinda gardienii rezervatiei, nu am aprins frontalele decat atunci cand nu aveam incotro: mlastini, podete. Chestii minore. Toate astea pentru...? Pentru un rasarit mai frumos pana si ca cel de pe Ceahlau: sus, la poalele celor trei turnuri. Dezamagire maxima: nori. Dar ne asumam parsivitatea muntelui. Sau a destinului.
