Cred ca am auzit de Varful Lespezi de mai bine de 1 an. Experienta pe munte si conditia fizica, erau prea mici la momentul respectiv sa ma incument sa merg. Dar tot atunci s-a nascut si visul de a vedea Roza Vanturilor.
M-am hotarat sa merg cu 3 zile inainte de excursie. Nu m-am gandit prea mult, am simtit ca acum este momentul.
Vineri seara. Este ora 00 30 si gandurile incep sa ma invadeze.. Daca ploua? Dar daca vremea e frumoasa si totusi o dau in bara si obosesc?
Sambata dimineata.Ora 6 00, toata lumea e la Hotel Horoscop, in Autocarul Oxigen. Am incercat sa motai putin dar nu mi-a iesit, in schimb am considerat ca este mai util sa il stresez pe unul dintre ghizi. Glumesc, doar am intretiun atmosfera.
La 10 si ceva eram la Piscul Negru. Ne-am dat jos din autocar, ne-am potrivit betele, ne-am strans mai bine bocancii si cu toata voia buna am pornit pe traseul marcat cu punct rosu, prima data prin padure. Si am inceput cu un fel de panta prostului. Panta, panta dar asta parca nu se mai termina. Si nu s-a terminat decat dupa vreo ora. Insa nu a fost asa anevoioasa, eram cu oameni veseli langa mine. Nu iti mai spun ca incercam sa mai si cantam.
Cum spuneam, am terminat cu panta, am terminat cu padurea si am ajuns la stana. Apa rece de izvor, hidratare, pauza. Parca le aveam pe toate si deja ma simteam mai bine. S-a dat startul si am pornit din nou catre obiectivul principal de astazi - Varful Lespezi.
Urcam, eram in golul alpin si Muntii Fagaras incepusera sa faca spectacol. Ma gandeam ca daca ma opresc si ies din monom sa fac poze dupa o sa imi fie mai greu sa tin pasul cu grupul. Dar totul era prea frumos in jurul meu. Noroc ca ghizi se gandeau la dorintele noastre de a imortaliza frumusetea muntilor si ne acordau pauze. parca in cele mai faine locuri.
Ajunsesem la un moment dat sa nu mai stiu in ce directie sa ma mai uit. Sa fiu atenta pe unde merg, sa privesc in fata spre varf, sa ma uit in stanga sau in dreapta?
Dupa 3 h jumatate de urcare a inceput sa devina putin mai dificil. Parca imi venea sa ma opresc, sa ma intind pe iarba, (cum de altfel am facut in fiecare pauza) si sa stau asa vreo jumatate de ora pana imi revin fortele. M-am uitat in spate, am vazut cum ultimul ghid din monom incuraja turistii sa continuie drumul si mi-am spus - pot!
Apoi nu a mai fost mult pana sa ajung aproape de varf si sa imi revina nastrusnica idee sa ma opresc. Dar gandurile mi-au fost ascultate si tot grupul a facut pauza. Atunci am vazut un spectacol de peisaje parca ireale, natura vie si munti falnici de nu imi venea sa imi dezlipesc ochii de la ei.
Mai aveam 200 de metri pana pe varf, cand am zarit in dreapta Varful Laitel. Gata, eu ma opresc. Distanta dintre mine si persoana din fata mea incepuse sa creasca. Voiam sa ma opresc. Atunci mi-am amintit vorba unei persoane. Trebuie sa lucrez cu mintea mea! Eu pot. Mai e putin, vorbeam cu voce tare si ma incurajam singura. Nu a trebuit sa fac asta prea mult, m-am uitat in fata si am vazut o mica parte din Roza. Atunci am prins putere. Vedeam cum visul meu se transforma in realitate, inaintam, si cu fiecare pas pe care il faceam o vedeam si mai bine.
Iata-ma fata in fata cu ea. Nu stiam cum sa reactionez, sa tip, sa plang, sa ma bucur, sa o pup pe ea sau sa ma pup pe mine ca nu am renuntat?
Am decis sa ma bucur, si sa fac cateva poze cu ea, apoi am tipat Oxigeeeen la poza de grup si am plans de fericire inauntrul meu. Tot grupul s-a odihnit o jumatate de ora pe varf (sau a admirat Varful Negoiu, Varful Laitel, Varful Cornul Caltunului, Lacul Caltun), apoi am inceput coborarea, care ne-a pus putin atentia la incercare, si fara sa ne dam seama am ajuns din nou la Piscul Negru. Am sarbatorit intoarcerea cu pauza, de bere sau pentru alte necesitati, si cand ne-am strans toti am pornit catre autocar. Cand ne-a vazut, Autocarul Bucuriei a pornit motoarele de fericire si ne-a purtat lin catre Bucuresti.
Scriu,si nici acum nu imi vine sa cred ca am fost acolo, noroc cu pozele.
Draga Fagaras, din 22 septembrie te iubesc!
Gabriela
