Prima data am auzit de Kilimanjaro la orele de geografie din clasele generale. E cel mai inalt varf din Africa, asa ca nu avea cum sa nu fie faimos. Cu trecerea anilor vine si pofta a te depasi, de a ajunge acolo unde unii doar viseaza de a incerca o expeditie pe Kilimamjaro si de a reusi. Iubim superlativele: cei mai inalti munti, cei mai vechi munti, cei mai frumosi munti. Si apoi iubim sa fim in centrul atentiei. Pentru ca atunci cand cobori de pe Kilimanjaro ai ce povesti mult timp de acum incolo.
Cred cu convingere ca oricine se pregateste si alege agentia potrivita isi poate indeplini acest vis: expeditie pe Kilimanjaro.
Iata sfaturile mele:
Mergi incet pe traseu – pole pole s-a inventat in Africa
Altitudinea la care vei ajunge la finalul ascensiunii pe Kilimanjaro este: 5895m. Nu ai mai fost niciodata acolo. La peste 3500 m altitudine se simt deja efectele lipsei de oxigen: oboseala, dureri de cap, stari de greata, moleseala. Cu alte cuvinte ti-e rau si vrei la plaja.
La altitudine ridicata aerul este mai rarefiat. Simti ca nu exista suficient oxigen. Corpul tau lucreaza intens si tu obosesti. Pole – pole – adica incet – incet. Gandeste-te la povestea cu iepurele si broasca testoasa si fii broasca testoasa. Orele petrecute zilnic pe traseu nu sunt foarte multe, asa ca timp este suficient pentru a mentine ritmul acesta incet. Nu suntem intr-o cursa. Si nici nu pierdem trenul de la Busteni spre Bucuresti. Ce-mi place mie atunci cand merg in ritm cu ghizii africani? Le aflu povestile de viata. Asa am aflat ca bunicul unuia dintre ghizi a fost unul dintre primii porteri care au lucrat pe munte in Tanzania. Povesti reale cu oameni reali – ce poti sa ceri mai mult?
Bea multa apa
Hidratarea lucreaza mana in mana cu mersul incet si previne efectele aerului rarefiat. Confortabil in expeditiile lungi mi se pare camelbag-ul. Beau apa ori de cate ori ma opresc sa ma odihnesc. E usor sa beau si din mers, nu trebuie sa imi scot manusile ca sa desurubez dopul. La altitudini mari totusi, sau cand e foarte frig risti sa inghete apa pe furtun. Atunci trebuie sa te pregatesti cu o folie de izolare a furtunului. Recomand undeva la 3l de apa pe zi minim. La fel ca in Himalaya, la fiecare mie de metri pe care o urcam mai adaugam un litru de apa. Poate nu vei putea bea 5l de apa la 5000m – dar daca ai putea, te-ar ajuta foarte mult.
Daca te-ai deshidratat (prin orice modalitati comune la altitudini mari – te-ai stricat la burta, ai avut varsaturi, etc) recomand sarurile de rehidratare. Le cumperi din Romania si le folosesti cu incredere oriunde esti pe munte.
Foloseste echipamentul potrivit
Am intalnit pe cineva recent care a urcat pe Kilimanjaro si nu a indragit experienta. I-a fost foarte frig, atat noaptea cat si in zilele de ascensiune.
Daca iti planifici sa urci pe Kilimanjaro – atunci foloseste echipamentul potrivit. Colegii mei de la Oxigen te pot consilia despre necesarul unei astfel de expeditii astfel incat sa fii in siguranta si sa te simti confortabil.
Chiar daca esti foarte bine pregatit fizic, si foarte bine pregatit psihic – fara echipamentul corespunzator nu te vei bucura pe deplin de ascensiune.
Pe varf si in diminetile racoroase am purtat straturi termice, 2 perechi de manusi (una de polar si o pereche de supramanusi), caciula, buf, geaca de puf, geaca de vant, polar, colanti termici din lana si suprapantaloni. Au fost putine momente cand le-am pus pe toate pe mine, dar in ziua varfului, care incepe la 00.00 noaptea, e mai bine sa le ai pe toate la tine daca vrei sa te simti bine.
Eu consider 2 aspecte importante:
- Incaltarile – foarte confortabile si calduroase. Pentru ziua de varf am folosit bocancii de iarna si sosete de iarna. Pentru zilele celelalte de treking am folosit bocanci 3 sezoane, usori;
- Sacul de dormit este prietenul tau cel mai bun. Jumatate din zi (aprox 12 ore din 24) te odihnesti, stai intins, citesti, meditezi, dormi – toate in sacul de dormit. Ai grija la temperatura de confort si nu la cea extrema cand alegi sacul de dormit. Sa fie aprox -20 grade. Noaptea pune hainele cu care te imbraci a doua zi in sac, pentru a fi calde de dimineata. Eu am dormit in sac inclusiv cu bidonul de apa, telefonul si bateria externa.
Mergem cu crema de soare pe Kilimanjaro? Da, daca nu vrem sa ne intoarcem arsi si de nerecunoscut acasa. Cu cat ne aflam la o altitudine mai ridicata cu atat sunt mai puternice radiatiile solare.
Bateriile de rezerva pentru frontala sunt un must have. Am dormit cu ele in sac si le-am folosit in toate excursiile noaptea la toaleta, la cotrobait prin cort, si pe traseu cand a fost cazul.
Atitudinea corecta – bucura-te de ceea ce faci in fiecare zi
Sunt zile in care te va durea capul. Sunt zile in care nu vei dori sa scoti nasul din cort, si zile in care simti ca nu mai poti. Esti pe Kilimanjaro tocmai pentru ca poti si pentru ca vrei. Nu uita sa iti pastrezi atitudinea potrivita. Ghizii vor canta cu tine Hakuna Matata si vor incerca sa iti ridice moralul. Dar principalul actor esti tu. Nu uita ca ai venti aici pentru a-ti depasi limitele. Nu este usor. E frig rau cand mergi noaptea. E frig dimineata cand soarele inca nu incalzeste cararea. Ziua de varf pe Kilimanjaro e teribil de lunga. Prea lunga....si totusi esti pe Kilimanjaro si visul tau devine realitate. Bucura-te de fiecare pas, zambeste, spune bancuri, fa poze, razi si ramai cu moralul ridicat. Asta e povestea vietii tale.
Conditia fizica
Dupa 15 ani de mers pe munte pot spune asa: mersul la sala ajuta, dar mersul pe munte te duce sus. Este valabil pentru toate expeditiile mai lungi de 3-4 zile, in care conteaza cum calci, cum respiri, cum rezisti, ce grad de anduranta ai, cat poti sa rezisti, cum reactioneaza corpul tau la efort prelungit, cum reactionezi tu la stres.
Nu conteaza ca esti campion in sala de fitnes sau innotator de performanta. Pentru Kilimanjaro ne pregatim pe munte. Daca ultimul antrenament e cel de la birou cu degetele pe tastatura, eu as recomanda un minim de 6 luni de trasee si antrenament inainte de a urca pe Kilimanjaro. Pentru a te bucura de experienta pana pe varf. Nu inseamna ca daca nu te antrenezi nu vei ajunge pe varf. Ba da – avem noi grija – dar iti va fi mai greu si poate nu te vei bucura pe deplin.
Pregateste-te mental sa iti fie rau si greu
Dupa ce citesti asta e posibil sa nu vrei sa mai urci pe Kilimanjaro. Dar e important sa stii inainte sa incepi sa iti faci planuri. Ziua de varf e probabil cel mai dificil lucru pe care l-ai facut pana acum. In acea zi totul este mai mult despre atitudinea ta, si nu despre aptitudinile tale.
- Adormeam literalmente in timp ce mergeam pe traseu. Ghizii cantau in jurul nostru si ne sprijineau atunci cand ne dezechilibram. Daca ma asezam jos sa beau o gura de apa, as fi dormit acolo mult si bine, dar tot ghidul venea dupa 30 de secunde si te ridica sa nu ingheti.
- Totul incepe la 00:00 cand ghidul vine la tine cu o cana de ceai fierbinte si te anunta ca in cateva minute sa fii gata pentru ca plecam. Cerul e senin, stelele sclipesc si e un ger de nu vrei sa scoti nasul din sacul de dormit, daramite sa te echipezi pentru cea mai tare zi din viata ta. Si totusi o faci, pentru asta ai venit.
- Sub lumina frontalei, pe intuneric, incepem ascensiunea. Diferenta de nivel e mare – peste 1300 m, dar la ora 08.00 prindem rasaritul pe acoperisul Africii. Suna cliseic, dar in noaptea asta descoperi puterea pe care nu credeai ca o ai. Orele trec, pasii se fac – suntem in echipa si ajungem la 5895m.
- Am ajuns in varf. Este fenomenal. Fenomenal de frumos si fenomenal de frig. Ne imbratisam cu totii, facem poze, filmam, ne luam momentul de liniste si coboram. Coboram repede – in 2-3 ore suntem deja in tabara de baza. Aici ne odihnim 1-2 ore pentru a continua iar ziua.
- Ziua asta nu se termina prea curand. Coboram inca 1500 m – pana in Tabara Mweca. Adica mergem toata ziua, dupa ce am mers toata noaptea. Trebuie sa fii pregatit pentru ziua asta: fizic, psihic, mental, cum vrei tu – pentru ca e ziua ta – ziua care scoate untul din tine si care iti demonstreaza ca mai poti, atunci cand tu nu vrei sa mai poti!
Daca ai citit tot articolul si inca vrei sa faci o ascensiune pe Kilimanjaro – inseamna ca esti omul potrivit in locul potrivit. De aici incepem impreuna sa ne pregatim pentru cea mai tare expeditie din viata ta: Kilimanjaro – Acoperisul Africii. Da-ne un telefon si hai sa ne punem pe treaba!