Ascensiune la 3500 m pe nepusa masa

Diana (ghid Oxigen, prietena mea, fiinta aia enervanta care te simte si pe whatsapp cand ceva nu e in regula): Ti-am luat bilet de avion, mergi in Spania, nu stai acasa ca trista de ziua ta, faci un varf! A, si vezi ca plecam poimaine.

Eu: Bine ca nu m-ai anuntat maine, atunci poate aveam o problema, dar azi, cu 2 zile inainte de a pleca o saptamana de acasa, a face un varf de peste 3000m... e acceptabil avand in vedere ca alte plecari de-ale noastre au fost si mult mai din scurt.

            Asa incep aventurile mele. Pe de o parte o iubesc pe fiinta asta care imi coloreaza viata si ma simte de la sute de kilometri, pe de alta parte, mi-e frica uneori sa ii raspund la telefon ca stiu ce potential are.

            In acel moment imi venea sa o pup ca ma scoate dintr-o pasa proasta si sa o omor, in acelasi timp, pentru ca aveam practic doar o zi la dispozitie sa ma pregatesc si sa ajung la Otopeni.

            Dumnezeu stie ce am aruncat in bagajul ala, dar cumva am avut de toate si pentru urban, plaja si un minunat traseu pana aproape de 3500m.

            Gasca pentru Spania a fost fantastica, iar luna iulie in Spania avea sa ofere nopti numai bune sa te pierzi pe stradutele ei cu miros de mare, necunoscut si nou.

            Dupa cateva zile pentru vizitat si plaja, ne-am cazat intr-un orasel, sau poate era un satuc de munte, plin cu stradute inguste ce picta un peisaj tipic mediteranean cu flori puternic inflorite la pervaze si casute varuite in alb.