Imi doream demult sa admir brandusele pe munte. Iar azi, 8 mai, am prins ocazia sa ma bucur de ele. Fagarasul si-a deschis larg bratele, la pachet cu o vreme carcotasa - de dimineata ne-au intampinat stropi reci de ploaie, pe care ii priveam cu totii dezaprobator. Se zice ca nu exista vreme rea, ci numai calator echipat necorespunzator. Aveam pelerine, dar ma rugam sa nu fim nevoiti sa le folosim. Si n-am fost - de la intrarea in traseul spre Cabana Valea Sambetei, ploaia s-a potolit.
Am urmat triunghiul rosu. Ne-a intampinat o panta buclucasa, pavata cu bolovani si pietre alunecoase, motiv pentru care am fost de doua ori mai atenti la modul in care urcam. De-a stanga si de-a dreapta potecii se afla cascade frumoase, serpuite de-a lungul peretilor muntelui.
Mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit aerul tare si proaspat de munte in momentul in care m-am trezit inconjurata de verde. Am respirat cu pofta, din dorinta de a le oferi plamanilor rasfatul de care aveau atata nevoie.
Unul dintre ghizii nostri, Leon, mi-a spus de cateva ori ca nu ne grabim sa ajungem la cabana - un mod diplomat de a-mi transmite ca merg poate putin cam repede. Nici nu realizasem ca inaintez, pentru ca ma gandeam cu entuziasm la brandusele dupa care am tanjit in ultima perioada. Si atunci mi-am dat seama ca, fiind mult prea concentrata sa ajung la destinatie, ratam calatoria. Brusc, am observant ghioceii salbatici, pititi printre muschi. Am perceput sunetul cascadelor si ciripitul pasarelelor. Am auzit glasul placut al colegilor din echipa. Am ridicat ochii si am vazut creste acoperite de zapada.
,,Asa facem si in viata? Ignoram detaliile din cauza ca toata atentia o punem pe rezultatul final?" am gandit. Nu stiu daca toti o facem, nu stiu cat de des, dar eu aproape ca am picat in capcana asta azi.
Am luat ritmul grupului. Am privit cu admiratie spre locul despre care Leon ne-a spus ca a servit adapost Parintelui Arsenie Boca. Mi-am afundat bocancii in ultimele petice de zapada si m-am bucurat mult de privelistea pe care ne-a oferit-o covorul de branduse. Pe langa frumusete, le-am simtit atat de delicate... Paseam cu atentie, sa nu le strivesc sub greutatea bocancilor. Am preferat sa le privesc cat de mult s-a putut atunci cand mi-am dat seama ca telefonul nu putea sa le surprinda nici pe jumatatea splendoarea.