Concurs
Win An
Adventure

Publicat la 2017-08-04 15:12:42

Este considerat de unii cea mai frumoasă regiune din lume, alţii îl supranumesc “regele fiordurilor norvegiene”. Munţii coboară abrupt de la o înălţime de 1700 metri până la o adâncime de 1300 m pe o distanţă de 200 km, care împreună cu gheţarii din vârf şi vegetaţia de pe poalele munţilor formează un peisaj extraordinar. Tocmai de aceea o croazieră cu feribotul este obligatorie pentru a vă bucura ochii de frumuseţea acestor locuri. Şi dacă tot sunteţi în zonă, luaţi trenul pe ruta Flam-Mydral, calea ferată Flamsbana, o rută în formă de spirală pe o distanţă de 20 km ce coboară de la o altitudine de 1000 metri.

Este o rută abruptă, cu un unghi de înclinare de 55 de grade, iar priveliştea de la geam este cu adevărat extraordinară: o multitudine de cascade, versanţi abrubti, pajişti, vârfuri înzăpezite şi o imagine de ansamblu asupra fiordurilor de la bază. Este o călătorie ce durează aproximativ 2 ore, care vă lasă amintiri de neuitat, nu degeaba este considerată de Lonely Planet cea mai frumoasă călătorie cu trenul.

Firul povestirii noastre se continuă acum pe drumul Vulturilor, parte a Rutei 63 sau Golden Road- cea mai importantă şosea turistică a Norvegiei. Este o şosea abruptă cu foarte multe serpentine care se ridică la 600 m deasupra nivelului mării.Totuşi, această altitudine este cea mai joasă din tot traseul Rutei 63. Tocmai de aceea rămâne deschis tot timpul anului. Pe parcursul lui veţi putea admira o privelişte spectaculoasă şi unică asupra fiordului Geiranger şi Cascadei “7 Surori”.

Facem o oprire la fiordul Geiranger (Geirangerfjorden), parte a Patrimoniul Mondial Unesco încă din 2005. Este un braţ de 15 km lungime a fiordului Storf şi este considerat de mulţi cel mai frumos fiord al Norvegiei deoarece oferă cele mai spectaculoase peisaje asupra versanţilor munţilor ce pot ajunge până la 1700 m altitudine, fermelor parcă suspendate şi cascadelor. De aici puteţi admira din altă perspectiva peisajele văzute pe Drumul Vulturilor, puteţi aprecia mult mai bine frumuseţea naturii norvegiene în toată măreţia ei.

Continuăm tot pe Ruta de Aur, de data aceasta pe Drumul Trolilor (Trollstigen) este o şosea îngustă şerpuită printre munţi. Are în totalitate 11 curburi că cea a unui ac de par şi nenumărate alte serpentine.

Într-un final ajungem pe coastă şi necontinuăm traseul pe Atlantic Road, o şosea deasupra oceanului, lungă de 8 km. De la depărtare e ca şi cum ai sări pe insuliţe ca pe pietrele unui râu. Drumul şerpuit, la câţiva metrii deasupra apei, întrerupt de 8 poduri de diferite înălţimi, este considerat “construcţia norvegiană a secolului”. A fost înfiinţat în 1989 şi este o importantă atracţie pentru turiştii în căutare de inedit chiar şi de la volanul maşinii.

De aici zburăm spre Bodo, aproape de Cercul Polar, pentru că destinaţia finală este Arhipelagul Lofoten, iar din Bodo se ajunge cel mai uşor, cu feribotul în numai 3 ore. Arhipelagul este o destinaţie specială, mai ales că de aici, iarna (septembrie- aprilie ) se poate admira foarte bine Aurora Boreală şi vara (mai- iulie) Soarele de la Miezul Nopţii.

Deşi vă gândiţi că este mult prea frig, Curentul Golfului moderează temperaturile, însă vremea rămâne totuși foarte schimbătoare. Insulele sunt vizitate şi pentru peisajele naturale discrepante: plaje la poalele munţilor străpunse de fiorduri ascunse, sate pescăreşti cu căsuţe mici şi colorate. Localnicii sunt prietenoşi şi primitori, gazde bune pentru cei peste 400.000 de turişti ce le vizitează locurile anual.

Norvegia este o ţară în care Natura unde este încă stăpână și gazdă şi omul un umil vizitator. Dar un vizitator bine primit căruia îi se pune la dispoziţie toate resursele unei şederi fericite, împlinite şi liniştite. Nu degeaba este acum în topul celor mai “fericite” ţări din lume, unde nivelul de stres este cu mult sub media europeană şi criminalitatea la cote minime.

Putem considera că această țară este moștenirea vikingilor lasată erei contemporane, locul unde Valhala paradisiacă se îmbină cu tărâmurile muritorilor de rând. Iar dacă Valhala seamana cât de puțin cu aceste locuri, atunci este de înțeles de ce vikingii trebuiau să moară în luptă, pentru un scop mai presus de ei pentru a câștiga un loc pe tărâmul și la masa lui Odin.

Multumim Larisa Maria pentru descriere