Best Deals
Excursiile weekendului 28-29 noiembrie Excursiile weekendului 5-6 Decembrie Excursiile weekendului 12-13 Decembrie Vacanță 1 Decembrie Revelion 2021

Publicat la 2020-10-20 16:42:51

Cand zicem Cappadocia ne gandim la multe baloane cu aer cald care isi iau simultan zborul in zorii diminetii. Apoi vedem tot felul de formatiuni ciudate in piatra de zici ca esti intr-un taram cu zane.

 As putea spune fara sa imi fie teama: Cappadocia este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut vreodata. Si da, e locul in care m-as intoarce cu drag. Stiu, sunt locuri superbe, pe care le-ai vazut odata si in care nu te-ai mai intoarce, dar Cappadocia e diferita. E genul de vacanta pe care vrei sa o repeti.

De ce m-as intoarce eu in Cappadocia:

       Pentru ca ma rupe de realitate. Pentru mine vacantele sunt terapii pentru minte, trup, suflet. In Putine locuri simt ca ma rup de realitate, ca uit efectiv de toate, iar Cappadocia este unul dintre ele. Poate si pentru ca totul in jurul tau e foarte diferit decat esti tu obisnuit, si exclami la fiecare 10 minute WOW!!!, si nu te mai saturi de facut fotografii! In Cappadocia crezi ca stii din poze sau din detaliile ghidului la ce sa te astepti. Ei bine – realitatea bate cu mult textul si imaginile.

     

       Pentru ca e cel mai frumos loc din lume in care sa zbori cu balonul. Sigur, sunt subiectiva, dar sa va explic putin: sunt zorii zilei – si intr-un fel anume rasaritule sunt fabuloase aici. In jurul tau sunt cateva sute de baloane viu colorate. Unele deja si-au luat zborul, altele se pregatesc, omuletii freamata sub panze. Tu esti mic si martor si te minunezi. Ai si putine emotii – si brusc si teribil de lin, simti ca plutesti. De fapt nu simti exact exact – ci doar vezi ca pamantul se departeaza de tine. Iar vantul te poarta unde vrea el. Sub tine, un microbuz al agentiei turistice te urmareste – pentru a-ti oferi servicii pentru o aterizare spectaculoasa cu sampanie rece. Ce sa ceri mai mult? Poate doar mai vreau!